x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Legea maidanezilor ar boicota România în străinătate

Legea maidanezilor ar boicota România în străinătate

de Gabriela Antoniu    |    23 Noi 2011   •   21:00
Legea maidanezilor ar boicota România în străinătate

Fundatia Vier Pfoten spune ca promulgarea Legii cainilor comunitari in forma ac­tuala va crea un grav prejudiciu de ima­gine Romaniei, cu efecte imediate precum boicotarea produselor ro­ma­nesti in straintate, descurajarea tu­rismului in tara noastra, or­ga­ni­za­ti­­ile pentru protectia animalelor pre­ga­­tind proteste. 'Modi­ficarile Ordonantei 155/2001, adoptate marti cu o majoritate stransa in Camera Deputatilor, dispun solutii care se anuleaza reciproc, precum sterilizarea si euta­na­sierea, care vor duce la o abordare neunitara a problemei la nivel na­tio­nal si, implicit, la perpetuarea ei', spu­ne Vier Pfoten.

Pe de alta parte, po­trivit Mediafax, primari din marile orase au pareri diferite despre legea privind gestionarea cainilor fara sta­pan adoptata marti de Camera Depu­tatilor. 'La Iasi am incercat initial sa mer­gem pe varianta sterilizarii cai­ni­lor, care nu a dat rezultate. Deocamdata, asteptam sa vedem daca le­gea e promulgata de presedintele Traian Basescu, apoi vom stabili daca fa­cem referendum. Oricum, legea nu este explicita, ci paseaza raspunderea catre primarii', a declarat primarul Ia­siului, Gheorghe Nichita. Primarul din Bistrita, Ovidiu Cretu, afirma ca ar dori eutanasierea cainilor fara stapan, intrucat metoda eliberarii din adapost a cainilor sterilizati a esuat, 'haitele' din oras inmultindu-se si fi­ind agresive. 'Legea, in forma in ca­re a fost data, este proasta. Nu ni se spu­ne exact ce anume putem face.

Si nu va fi aplicata unitar. Degeaba noi, la Bistrita, vom decide sa eutanasiem cainii daca primariile din jurul Bis­tri­tei vor avea alta optiune. Noi ii vom eutanasia si ne vom trezi cu caini din alte localitati', a declarat Cretu. Pri­ma­­rul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat ieri ca va consul­ta Consiliul General si va tine seama de parerea consiliilor de sector pe aceasta problema, fiind vorba despre o hotarare care trebuie luata de co­mun acord cu toata lumea?. Primarul municipiului Pitesti, Tudor Pendiuc, a anuntat ca populatia va fi consultata cu privire la problema cainilor comunitari, pentru a se decide eutanasierea sau sterilizarea acestora, el spunand ca trebuie luate masuri, intrucat animalele nu pot fi lasate 'sa manance oamenii de vii'.

ONG-urile pentru protectia ani­malelor din Romania si din stra­i­na­ta­te anunta lansarea unei miscari 'fa­ra precedent' impotriva masurilor ine­ficiente, imorale si incoerente pre­va­­zute de aceasta lege. Actiunii i se ala­­tura numeroase personalitati, ar­tisti, sportivi, oameni de cultura, dar si cetatenii care isi doresc rezolvarea reala a problemei cainilor fara stapan. Potrivit Vier Pfoten, promulgarea le­gii in forma actuala va crea un grav pre­judiciu de imagine Romaniei, cu efec­te imediate precum boicotarea pro­duselor romanesti in strainatate, des­curajarea turismului in tara noastra si publicitate negativa in presa in­ter­nationala. Organizatiile in­ter­na­tio­na­le pentru protectia animalelor pre­ga­tesc deja marsuri de protest in fata am­basadelor Romaniei din mai multe tari, precum Germania, Austria si El­ve­tia. Organizatia avertizeaza ca aceas­ta lege va avea efecte distructive asupra societatii ro­ma­nesti, de la dezbinarea cetatenilor si incurajarea violentei si pana la inducerea ideii ca uciderea poate reprezenta o solutie pentru rezolvarea unei probleme.

×
Subiecte în articol: observator