x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Legea mamelor promulgată

Legea mamelor promulgată

31 Oct 2008   •   00:00

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat ieri că a promulgat legea care prevede acordarea unei indemnizaţii pentru creşterea copilului, de 85% din veniturile părintelui din ultimele 12 luni, dar nu mai puţin de 600 de lei, cât este în prezent.



Legea a fost iniţiată de deputatul Lavinia Şandru (PIN) şi a fost adoptată de Parlament la jumătatea lunii octombrie.

×
Subiecte în articol: observator