x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PSD: Renunţarea la 'Prima Casă' va presupune costuri mai mari pentru locuinţe pentru 30.000 de tineri anual

PSD: Renunţarea la 'Prima Casă' va presupune costuri mai mari pentru locuinţe pentru 30.000 de tineri anual

21 Ian 2020   •   13:48
PSD: Renunţarea la 'Prima Casă' va presupune costuri mai mari pentru locuinţe pentru 30.000 de tineri anual

PSD susţine că renunţarea la Programul "Prima Casă" înseamnă costuri mai mari pentru cei 30.000 de tineri care apelau anual la acest program, menţionând că, în acest fel, ministrul liberal de Finanţe, Florin Cîţu, ia din buzunarul acestor familii peste 100.000 lei.

"După ce a 'rezolvat' salariile, pensiile şi alocaţiile, ministrul Cîţu vrea să ia din buzunarul fiecărei familii de tineri peste 100.000 de lei, dintr-un singur foc! Renunţarea la Programul Prima Casa ("O Familie, O Casă") înseamnă costuri mai mari pentru cei 30.000 de tineri care apelau anual la acest program. Costurile de creditare vor creşte, iar, la un credit mediu de 60.000 de euro, un tânăr sau o familie tânără va ajunge să plătească cu peste 100.000 de lei mai mult în 30 de ani. Acestea sunt politicile Guvernului PNL pentru 'păstrarea' tinerilor în ţară, domnule Cîţu?", a scris PSD, pe Facebook.

Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, a declarat că nu ştie dacă va mai fi nevoie de Programul "Prima Casă", iar o decizie privind continuarea sau nu a acestuia o va lua cât de curând.

"Sunt două lucruri. Deja plafoanele pentru 2020 sunt acolo, ne uităm la el dacă face beneficii în societate aşa cum este el structurat astăzi, este un program care a apărut când economia avea nevoie de susţinere, astăzi economia nu este în criză, deci nu ştim dacă mai e nevoie în această formă. Chiar dacă plafoanele la garanţie au scăzut, creditele au crescut în continuare, se vede o tranziţie către alte tipuri de credite, se pare că acest program nu este cel care susţine singur această piaţă. Vom lua o măsură cu acest program cât de curând", a susţinut Cîţu. AGERPRES

×
Subiecte în articol: psd prima casă