x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Liturghie catolică în memoria lui Sergiu Nicolaescu. Vezi cine a organizat-o şi unde a avut loc

Liturghie catolică în memoria lui Sergiu Nicolaescu. Vezi cine a organizat-o şi unde a avut loc

21 Ian 2013   •   19:15
Liturghie catolică în memoria lui Sergiu Nicolaescu. Vezi cine a organizat-o şi unde a avut loc
Sursa foto: Dragos Savu/Intact Images

Luni după-amiază, la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, a avut loc o Liturghie cu requiem pentru odihna regretatului cineast Sergiu Nicolaescu, decedat în data de 3 ianuarie, la vârsta de 82 de ani.

Aproximativ 30 de persoane au participat, luni după-amiază, la Liturghia cu requiem organizată în memoria lui Sergiu Nicolaescu. Conform România TV, liturghia a început la ora 17.00 şi a durat 45 de minute, timp în care a fost pronunţat de mai multe ori numele de botez al regizorului Sergiu Florin Nicolaescu. Potrivit anunţului Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti, demersul a fost făcut "la solicitarea unui grup de credincioşi".

Sergiu Nicolaescu a fost incinerat pe data de 5 ianuarie şi, conform normelor Bisericii Ortodoxe Române, nu a avut parte de o slujbă de înmormântare, ceea ce a stârnit nemulţumirea multor admiratori ai fostului regizor. Aceştia şi-au îndreptat criticile dure spre familia lui Sergiu Nicolaescu, cu toate că incinerarea a fost dorinţa pe care cineastul şi-o exprimase în repetate rânduri.

Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost incinerat la Crematoriul Vitan-Bârzeşti, iar fostul regizor a avut parte la funeralii de onoruri militare.


×