x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Liviu Dragnea: Debutul unui an şcolar este prilej de bucurie, emoţie şi speranţă

Liviu Dragnea: Debutul unui an şcolar este prilej de bucurie, emoţie şi speranţă

10 Sep 2018   •   14:28
Liviu Dragnea: Debutul unui an şcolar este prilej de bucurie, emoţie şi speranţă

Debutul unui an şcolar reprezintă un prilej de bucurie, emoţie, speranţă atât pentru elevi, cât şi pentru profesori, consideră preşedintele PSD, Liviu Dragnea. 

"Debutul unui nou an şcolar este un prilej de bucurie, de emoţie şi de speranţă pentru elevi, părinţi şi profesori, deopotrivă. Cunoştinţele acumulate în timpul şcolii contribuie esenţial la dezvoltarea armonioasă a tinerei generaţii", a arătat Dragnea într-un mesaj postat pe Facebook. 

Potrivit acestuia, şcoala formează adulţii de mâine, cei care vor construi viitorul României. 

"Tuturor elevilor le doresc un an şcolar excelent, în care să descopere şi să înveţe lucruri noi, cu mult entuziasm, iar părinţilor le doresc să se bucure de rezultatele copiilor lor şi îi îndemn să-i susţină în îndeplinirea aspiraţiilor. Educatorilor, învăţătorilor şi profesorilor - cei care au importanta misiune de a educa şi forma generaţiile următoare - le doresc inspiraţie şi putere de muncă. Mult succes în noul an şcolar!", a mai transmis preşedintele Camerei Deputaţilor. AGERPRES

×
Subiecte în articol: liviu dragnea