x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Liviu Dragnea: „Nu putem să modificăm bugetul din cauza mofturilor unui om care întâmplător e președintele României”

Liviu Dragnea: „Nu putem să modificăm bugetul din cauza mofturilor unui om care întâmplător e președintele României”

11 Mar 2019   •   13:57
Liviu Dragnea: „Nu putem să modificăm bugetul din cauza mofturilor unui om care întâmplător e președintele României”

Liviu Dragnea a făcut declarații după ședința Biroului Permanent Național al PSD. 

Liviu Dragnea a spus că bugetul pe anul 2019 nu va fi modificat în Parlament, după ce a fost retrimis de Klaus Iohannis, fiindcă „ a fost elaborat foarte bine”.

„El a fost elaborat foarte bine și nu putem să-l modificăm din cauza mofturilor unui om care întâmplător e președintele României”, a spus liderul PSD. 

Șeful Camerei Deputaților a precizat că ședința de guvern a fost amânată astăzi fiindcă „era nevoie și de avizul Consiliului Economic și Social. Conducătorii sau o parte dintre dumnealor nu sunt în țară și se vor întruni mâine. Aceasta e explicația pe care am primit-o și eu”. Antena 3

×
Subiecte în articol: liviu dragnea