x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Localnicii din Câmpulung Muscel au asflatat singuri un drum naţional plin de gropi şi ignorat de autorităţi

Localnicii din Câmpulung Muscel au asflatat singuri un drum naţional plin de gropi şi ignorat de autorităţi

21 Mar 2019   •   11:57
Localnicii din Câmpulung Muscel au asflatat singuri un drum naţional plin de gropi şi ignorat de autorităţi

Sătui să tot facă slalom printre gropile de pe şoseaua care leagă Câmpulung de Curtea de Argeş, câţiva localnici s-au apucat de treabă. Oamenii au făcut ciment în curte, l-au pus într-o căruţă şi apoi au umplut gropile cu lopata. Ca să atragă atenţia autorităţilor, au şi filmat întreaga operaţiune.

DN 73C a fost dat în folosinţă în urmă cu 33 de ani. De atunci, nu s-au făcut decât lucrări de plombare, şi acelea pe alocuri, iar acum şoseaua a ajuns într-o stare avansată de degradare.

OBSERVATOR TV

×