x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Loteria Română: Tragerile speciale ale Toamnei. 3,69 milioane euro la Joker. 2,34 milioane euro la 6/49

Loteria Română: Tragerile speciale ale Toamnei. 3,69 milioane euro la Joker. 2,34 milioane euro la 6/49

18 Oct 2019   •   13:10
Loteria Română: Tragerile speciale ale Toamnei. 3,69 milioane euro la Joker. 2,34 milioane euro la 6/49

Duminică, 20 octombrie, vor avea loc noi trageri din seria Tragerilor Speciale Loto ale Toamnei, după ce la cea de a doua tragere loto din seria specialelor s-au înregistrat 15.051 de câştiguri, în valoare totală de 1.142.720,83 lei.

TRAGERILE SPECIALE LOTO ALE TOAMNEI
REPORT LA JOKER: 3,69 MILIOANE EURO
REPORT LA LOTO 6/49: 2,34 MILIOANE EURO

La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report de peste 11,10 milioane lei (peste 2,34 milioane euro). Fondul de câştiguri al categoriei I se suplimentează cu 100.000 de lei. La Noroc este in joc un report cumulat in valoare de peste 1,41 milioane de lei (aproximativ 297.000 de euro).

La Joker, la categoria I, este în joc un report  de peste 17,57 milioane lei (peste 3,69 milioane euro), iar categoria a II-a, la acelaşi joc, reportul este de peste 282.000 lei (peste 59.300 de euro). Fondul de câştiguri al categoriei I se suplimentează cu 50.000 de lei.

La Loto 5/40, la categoria I, se înregistrează un report de peste 923.000 lei (peste 194.000 de euro). Fondul de câştiguri al categoriei I se suplimentează cu 25.000 de lei. La Super Noroc, reportul categoriei I este de peste 82.000 de lei (peste 17.400 de euro).

La tragerea Noroc Plus de joi, 17 octombrie, s-a câştigat premiul de categoria a II-a, în valoare de 185.575,94 lei. Biletul norocos a fost jucat la agenţia 37-023 din Negreşti, jud. Vaslui, fiind completat cu patru variante la Joker şi o variantă la Noroc Plus.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: loto