x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Lucian Bode: Se reiau cursele internaționale de transport de persoane

Lucian Bode: Se reiau cursele internaționale de transport de persoane

19 Mai 2020   •   14:31
Lucian Bode: Se reiau cursele internaționale de transport de persoane
Sursa foto: gov.ro

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat că se reiau cursele internaționale de transport de persoane, scrie Antena 3.

Românii care vor să se întoarcă în țară sau cei care vor să plece la muncă în străinătate pot apela la companiile de transport rutier internațional.

„Prin reglementările introduse în Hotărârea de Guvern de astăzi, adoptată şi publicată astăzi în Monitorul Oficial, dăm posibilitatea operatorilor de transport internaţional de persoane să realizeze aceste curse din România către toate statele de destinaţie, state unde doresc să ajungă cetăţenii români”, a explicat ministrul Transporturilor, la Digi 24.

Ministrul a precizat că reglementările vizează și transportul internațional de persoane din statele europene către țara noastră.

„Noi am menţinut măsura suspendării transportului internaţional de persoane cu câteva excepţii. Excepţiile sunt condiţionate de îndeplinirea cumulativ a trei condiţii”, a spus Lucian Bode.

Prima condiție este ca operatorul care realizează acel transport să se asigure că cetăţenii care doresc să călătorească înspre Spania, Franţa sau Germania au contract de muncă valabil în ţara de destinaţie, respectiv au drept de şedere valabil. De asemenea, operatorul de transport trebuie să se asigure că cetăţenii care doresc să se întoarcă în România au avut un contract de muncă în ţara de unde solicită să fie transportaţi în România sau au avut domiciliu acolo.

„A doua condiţie obligatorie este aceea ca operatorul de transport să anunţe Autoritatea Rutieră Română cu cel puţin 24 de ore înainte de efectuarea cursei cu privire la lista de pasageri, de unde ia călătorii, unde îi duce, destinaţia. A treia condiţie obligatorie pentru a realiza un astfel de transport este cea legată de obligaţia operatorului de transport rutier şi a persoanelor în ceea ce priveşte măsurile necesare pentru respectarea normelor, recomandărilor autorităţilor pentru evitarea aglomeraţiilor şi pentru protecţia şi siguranţa pasagerilor”, a explicat Lucian Bode.

×
Subiecte în articol: lucian bode