x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Lumina Sfântă de la Ierusalim, adusă în ţară de o delegaţie a Patriarhiei Române

Lumina Sfântă de la Ierusalim, adusă în ţară de o delegaţie a Patriarhiei Române

19 Apr 2014   •   08:40
Lumina Sfântă de la Ierusalim, adusă în ţară de o delegaţie a Patriarhiei Române

Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, va fi adusă, sâmbătă seară, în România, în jurul orei 19:00, de o delegaţie a Patriarhiei Române, cu un avion special, potrivit unui comunicat al Patriarhiei Române.

Lumina Sfântă va fi oferită la slujba de Înviere de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala patriarhală.

Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureştilor şi alte eparhii ale Patriarhiei Române din sudul ţării vor trimite delegaţi la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, pentru a primi Lumina Sfântă de la Ierusalim şi a o oferi preoţilor şi credincioşilor.

De la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi dusă cu trei avioane de mici dimensiuni la Suceava, Satu-Mare (cu escală în municipiul Cluj-Napoca) şi Timişoara pentru clerul şi credincioşii ortodocşi din restul ţării.

Înainte să ajungă în România şi pretudindeni în lumea ortodoxă, Lumina învierii se aprinde la Ierusalim.

Miracolul se produce sub ochii miilor de pelerini ortodocşi veniţi din întreaga lume să fie martori la aprinderea Luminii Sfinte. Ritualul, acelaşi de secole, este o enigmă pe care măcar oamenii de ştiinţă nu au putut să o dezlege.

×