x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Luptă, împotriva traficului ilegal cu animale sălbatice

Luptă, împotriva traficului ilegal cu animale sălbatice

06 Iun 2008   •   00:00

În ultimii ani, traficul ilegal a crescut şi, în momentul de faţă, contribuie semnificativ la dispariţia celor mai preţioase specii. În cea mai mare parte, scăderea cu 95% a populaţiei de tigri, începută la sfîrşitul secolului al XX-lea, s-a produs în ultimii 25 de ani, iar braconierii şi traficanţii au contribuit la această scădere.



Traficul de animale sălbatice poate fi un fenomen necunoscut pentru mulţi dintre noi. Cu toţii putem contribui la traficul ilegal de animale sălbatice prin faptul că, fără să ştim, cumpărăm produse rezultate din comerţul ilegal. Suveniruri realizate din fildeş, carapace de broaşte ţestoase, pene, blană, oase sau piele ale unor specii pe cale de dispariţie, recoltate ilegal, sînt vîndute la vedere. Vînzarea acestor produse pune în pericol de dispariţie multe specii şi încurajează activitatea infracţională.

În ultimii ani, traficul ilegal a crescut şi, în momentul de faţă, contribuie semnificativ la dispariţia celor mai preţioase specii. În cea mai mare parte, scăderea cu 95% a populaţiei de tigri, începută la sfîrşitul secolului al XX-lea, s-a produs în ultimii 25 de ani, iar braconierii şi traficanţii au contribuit la această scădere. Traficul de animale sălbatice este strîns legat de crima organizată. Cifrele estimative referitoare la acest comerţ ilegal se încadrează între 10 şi 20 de milioane de dolari anual. Pe lîngă faptul că duce la pierderea de animale sălbatice, acest gen de trafic sporeşte problemele de sănătate la nivel mondial.

Boli precum gripa aviară, sindromul respirator acut sever, virusul Ebola şi tuberculoza pot trece de bariera dintre specii şi se pot transmite de la animale la oameni.

Statele Unite ale Americii, în cooperare cu alte guverne şi organizaţii, au creat Coaliţia împotriva Traficului de Animale Sălbatice (CAWT). Prin CAWT urmărim să punem capăt traficului de animale sălbatice, limitînd cumpărarea şi vînzarea ilegale de animale sălbatice şi de produse din animale sălbatice. Pentru a intensifica aplicarea legislaţiei împotriva traficului de animale sălbatice, CAWT şi Asociaţia Ţărilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) au creat o nouă reţea regională de aplicare a legii în privinţa animalelor sălbatice – ASEAN-WEN. În scurta sa existenţă, ASEAN-WEN a reuşit să salveze şi să trimită înapoi în ţările lor de origine animale vii şi a desfiinţat reţele de trafic cu animale sălbatice.

De asemenea, am beneficiat de ajutorul actorului Harrison Ford, care a acordat din timpul său pentru a filma trei anunţuri publice îndemnîndu-i pe consumatori să nu mai cumpere animale sălbatice şi produse ilegale din animale sălbatice. Aceste clipuri vor fi difuzate în întreaga lume pentru a spori conştientizarea gravităţii traficului de animale sălbatice.

Cu toţii trebuie să conlucrăm pentru stoparea comerţului ilegal cu animale sălbatice. Cu toţii putem face mai mult pentru salvarea animalelor sălbatice pe cale de dispariţie.

Judy Moon
Consilier pentru Presă şi Cultură, Ambasada SUA

×
Subiecte în articol: verde! animale salbatice ilegal