x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAE: 190 de români, repatriați din Italia cu un avion Tarom

MAE: 190 de români, repatriați din Italia cu un avion Tarom

25 Mar 2020   •   20:24
MAE: 190 de români, repatriați din Italia cu un avion Tarom

Ministerul de Externe a anunțat că, miercuri seara, au fost repatriați 190 de români din Italia, afectați de restrângerea activităților economice din țara puternic lovită de pandemia de coronavirus.

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe, românii au ajuns în țară la bordul unui avion al Tarom.

„În continuarea demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe și ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români, nerezidenți, care sunt lucrători sezonieri, afectați de restrângerea drastică a activităților economice în care erau angrenați în Italia, precum și a cetățenilor români care se află în Italia în situații deosebite, fără posibilități reale de a continua prezența pe teritoriul Italiei, Ministerul Afacerilor Externe precizează că în cursul acestei seri (miercuri seara-n.r.) au revenit în țară 190 cetățeni români. Cetățenii români au fost repatriați din Roma, Italia, cu o cursă aeriană, tip charter, operată de Tarom”, se arată în comunicat.

Reprezentanții Ministerului reînnoiesc apelul făcut cetățenilor români privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale.

„De asemenea, facem apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniem că deplasările către România nu sunt recomandate. Astfel de deplasări sunt tot mai mult afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să se reducă în mod considerabil, și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța celor de acasă”, mai arată reprezentanții MAE.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: avion români