x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAE: Minor român aflat într-o tabără de refugiaţi în Siria - repatriat în siguranţă

MAE: Minor român aflat într-o tabără de refugiaţi în Siria - repatriat în siguranţă

06 Sep 2019   •   19:45
MAE: Minor român aflat într-o tabără de refugiaţi în Siria - repatriat în siguranţă

Un minor român aflat într-o tabără de refugiaţi în Siria a fost repatriat în siguranţă, prin Turcia, informează Ministerul Afacerilor Externe de la București (MAE).

„În urma demersurilor susţinute la nivelul Ministerului Afacerilor Externe au fost finalizate procedurile specifice de repatriere din Republica Arabă Siriană, prin Republica Turcia, a cetăţeanului român minor aflat într-o tabără de refugiaţi de pe teritoriul Siriei. Repatrierea s-a realizat cu sprijinul misiunilor diplomatice române din zonă”, precizează MAE într-un comunicat.

 Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe au iniţiat acţiuni pe lângă Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie.

Totodată, reprezentanţii MAE cu experienţă în domeniu au avut întâlniri inclusiv cu reprezentanţii Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, precum şi cu reprezentanţii Comitetului Internaţional al Crucii Roşii din Republica Arabă Siriană.

„Cazul a fost gestionat de către Ministerul Afacerilor Externe încă din momentul semnalării acestuia la data de 4 iunie, fiind întreprinse o serie de demersuri pe lângă autorităţile siriene pentru stabilirea unei soluţii favorabile de finalizare a acestui caz şi repatrierea în siguranţă a minorului”, afirmă MAE.

Măsura de repatriere face parte din demersurile constante de asistenţă şi protecţie consulară acordată de MAE cetăţenilor români aflaţi în situaţii deosebite, prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare din statele cu risc major de securitate.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: mae