x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAE: Zborurile spre și dinspre Austria, reluate de sâmbătă

MAE: Zborurile spre și dinspre Austria, reluate de sâmbătă

31 Iul 2020   •   17:19
MAE: Zborurile spre și dinspre Austria, reluate de sâmbătă

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că zborurile spre și dinspre Austria vor fi reluate de sâmbătă, au decis autoritățile din Viena.

„În conformitate cu informațiile comunicate de partea austriacă, Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile de la Viena au decis reluarea zborurilor directe între România și Austria începând cu data de 01.08.2020, ora 00.00. Decizia a fost luată în baza reevaluării măsurilor anterioare de suspendare a transportului aerian, inclusiv ca urmare a demersurilor întreprinse de Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Viena, pe lângă autoritățile austriece competente”, a transmis, vineri, MAE.

Astfel, începând de sâmbătă, companiile aeriene pot opera zboruri directe dinspre România către Austria și retur.

MAE reamintește că, începând cu data de 27 iulie, accesul cetățenilor români și ai statelor membre UE provenind din România cu destinația Republica Austria este permis dacă dețin un test biologic molecular negativ pentru SARS-CoV-2/ PCR, nu mai vechi de 72 de ore (de la data prelevării), atestat printr-un certificat în limba germană sau engleză.

„În lipsa acestuia, persoanele respective și cei cu care locuiesc împreună sunt obligați să se supună, imediat după intrarea în Republica Austria, timp de 10 zile unei izolări la domiciliu sau într-o locație adecvată, ale cărei costuri trebuie suportate de către persoana în cauză, urmând ca, în maximum 48 ore de la intrarea în țară, să fie prezentat autorităților responsabile un test biologic molecular, costurile fiind suportate personal. Dacă testul biologic molecular pentru SARS-CoV-2 efectuat în perioada izolării este negativ, izolarea instituită pe perioada celor 10 zile se suspendă”, a mai transmis MAE.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: zboruri austria