x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAI: În Capitală s-a intervenit pentru degajarea a peste 700 de copaci de pe carosabil; circa 50 de autoturisme - afectate

MAI: În Capitală s-a intervenit pentru degajarea a peste 700 de copaci de pe carosabil; circa 50 de autoturisme - afectate

26 Ian 2019   •   16:29
MAI: În Capitală s-a intervenit pentru degajarea a peste 700 de copaci de pe carosabil; circa 50 de autoturisme - afectate
Sursa foto: Victor Stroe

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat, sâmbătă, că în Capitală s-a intervenit pentru degajarea a peste 700 de copaci căzuţi pe carosabil în contextul vremii nefavorabile, fiind afectate peste 50 de autoturisme. 

"În municipiul Bucureşti s-a intervenit pentru degajarea a 740 copaci, trei cabluri electrice şi 10 stâlpi căzuţi pe carosabil, fiind afectate 55 autoturisme", se arată într-un comunicat al MAI. 

Potrivit sursei citate, în prezent se intervine în Bucureşti pentru împrăştierea de materiale antiderapante, cât şi pentru degajarea copacilor şi evacuarea apei de pe carosabil. 

MAI menţionează că sistemul RO-ALERT a fost folosit în Capitală pentru transmiterea unui mesaj către populaţie, pentru evitarea suprasolicitării sistemului de apelare 112. 

Mesajul transmis a fost următorul: "Pentru evitarea suprasolicitării sistemului de apel 112, rugăm populaţia din Bucureşti şi Ilfov să evite apelurile repetate la 112 care vizează degajarea copacilor sau alte situaţii similare, cu excepţia celor cu victime sau care pun în pericol imediat viaţa. La acest moment personalul 112 şi cel al ISU a fost suplimentat, fiind mobilizat pentru gestionarea tuturor situaţiilor de urgenţă, acordând prioritate urgenţelor majore".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: copaci cazuti polei gheaţă măi bucuresti