x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAI lucrează la o posibilă modificare a reglementării "conducerii la secţie” pentru legitimare

MAI lucrează la o posibilă modificare a reglementării "conducerii la secţie” pentru legitimare

02 Apr 2012   •   20:25

Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) analizeaza oportunitatea unei posibile modificari a normelor prin care, in prezent, o persoana care participa la un protest ilegal este ridicata si condusa la sectie pentru legitimare chiar daca are acte de identitate asupra ei. Declaratia a fost facuta de un consilier al ministrului de Interne care a participat ieri la o dezbatere organizata de mai multe ONG-uri si in care au fost analizate posibilele abuzuri ale Jandarmeriei, petrecute atat in ultimele luni cat si cu ocazia summit-ului NATO de la Bucuresti.Reprezentantul MAI a explicat insa ca nu poate da mai multe detalii intrucat analiza la nivelul ministerului nu s-a incheiat.'Nu va pot spune ca va fi eliminata aceasta masura. In prezent analizam ce se intampla in alte tari si vom veni cu o solutie. Am primit mai multe semnale in legatura cu acest aspect', a declarat oficialul MAI.La dezbatere a participat, din partea Jandarmeriei Romane, si colonelul Aurel Moise. Acesta a fost intrebat care este motivul pentru care o persoana care participa la un protest ilegal este ridicata si condusa la sectie pentru legitimare chiar daca are acte de identitate asupra ei. Moise a raspuns ca ratiunea pentru care acest lucru se intampla ar fi aceea ca, uneori, cei legitimati la locul la care au fost opriti de jandarmi au folosit documente false. Aspectul "conducerii la sectie pentru legitimare', care in prezent are o baza legala, este criticat de mai multi ani de organizatiile pentru apararea drepturilor omului. APADOR-CH, de pilda, a analizat in mai multe ocazii aceasta masura, calificand-o drept "privare de libertate in mod ilegal' sau "retinere ilegala'. In prezent, "conducerea la sectie pentru identificare' se poate face indiferent daca cel vizat de masura are sau nu asupra sa actele de identitate si se poate intinde pe durata a 24 de ore.Cu aceeasi ocazie au fost discutate si alte aspecte privind in special interventiile Jandarmeriei. Unul dintre subiectele de discutie a fost si interventia in forta de acum exact patru ani impotriva unor manifestanti anti-NATO aflati la fabrica Flaros din Timpuri Noi in timpul summit-ului NATO de la Bucuresti din 2008. Prezent la dezbatere, ministrul de Interne de la acea vreme, Cristian David, a declarat ca interventia in forta impotriva tinerilor "anarhisti' nu a fost oportuna.'In opinia mea, interventia in forta in acel moment a fost o eroare', a spus David. Acesta a declarat ca, desi a realizat acest lucru imediat, nu a putut lua masuri intrucat a fost inceputa "o cercetare penala' in legatura cu evenimentele de atunci.

×