x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mai mulţi răniţi vor fi transferaţi în spitale din Anglia, Elveţia, Finlanda, Ungaria şi Norvegia

Mai mulţi răniţi vor fi transferaţi în spitale din Anglia, Elveţia, Finlanda, Ungaria şi Norvegia

08 Noi 2015   •   15:27
Mai mulţi răniţi vor fi transferaţi în spitale din Anglia, Elveţia, Finlanda, Ungaria şi Norvegia
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Mai mulţi răniţi în clubul ''Colectiv'', care sunt în stare critică şi gravă în spitalele bucureştene, vor fi transferaţi duminică după-amiază şi în cursul serii, în unităţi medicale din Anglia, Finlanda, Ungaria, Norvegia şi Elveţia, au declarat, pentru AGERPRES, surse medicale.

Potrivit acestora, răniţii vor fi transportaţi cu două avioane de tip C - 27 J Spartan ale MApN, dar şi de către un alt avion pus la dispoziţie de către NATO de tip C 17 care urmează să sosească la Bucureşti în această seară în jurul orei 19,00.

Conform aceloraşi surse, numărul pacienţilor care urmează să fie transferaţi nu este stabilit exact în acest moment.

×
Subiecte în articol: club colectiv incendiu raniti victime