x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mai mulţi Templieri

Mai mulţi Templieri

de Anca Scarlat    |    28 Oct 2007   •   00:00
Mai mulţi Templieri

Vineri a avut loc ceremonia de investire a noilor Cavaleri Templieri, la Biserica Lutherană din Bucureşti.

In Romănia sunt in prezent aproape 600 de cavaleri templieri, iar activităţile lor se desfăşoară in toate domeniile.

O.S.M.T.H. - Un Ordin care preia atribuţiile Societăţii Civile


Vineri a avut loc ceremonia de investire a noilor Cavaleri Templieri, la Biserica Lutherană din Bucureşti.

In Romănia sunt in prezent aproape 600 de cavaleri templieri, iar activităţile lor se desfăşoară in toate domeniile. In timp, au schimbat sabia prin cuvănt şi faptă. Numărul cavalerilor romăni a crescut vineri seara, o dată cu investirea noilor Cavaleri şi Doamne ale Templului. Şi va mai creşte in următorii ani, din Ordin putănd să facă parte orice creştin care vrea şi poate să lupte pentru apărarea bisericii şi a societăţii.

Â

COMEMORARE. "Am dedicat această ceremonie evenimentelor care au avut loc in această lună la 13 octombrie şi 27 octombrie. Implinirea a 700 de ani de cănd au inceput persecuţiile asupra Cavalerilor Templului", ne-a explicat Dan Vasiliu, Cavaler Mare Cruce, Marele Prior Magistral al Romăniei şi Mare Senesal de Onoare al Franţei. "Ordinul are astăzi aproape 600 de membri. Prin faptele noastre ne arătăm credinţa şi nu doar o declarăm. Luăm atitudine, atunci cănd este nevoie, in problemele care ţin de apărarea Bisericii. Noi ne constituim de fapt in reprezentanţi ai Societăţii Civile."

anca.scarlat@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: observator