Mai poate ramâne Cioacă în penitenciar? Iată ce spune CEDO!

Cristian Cioacă a fost arestat preventiv, în baza mandatului emis de Curtea de Apel Bucureşti, în ziua de 5 decembrie 2012. La 30 ianuarie 2013, procurorii Parchetului General l-au trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi profanare de morminte. Aşa cum prevede art.160, ind. b), alin. (3) din Codul de Procedură Penală, la fiecare termen al procesului ce a urmat, instanţa a verificat legalitatea acestei măsuri şi a dispus, de fiecare dată, menţinerea arestării preventive.

La 2 iulie 2013, Cristian Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeş la 22 de ani de închisoare. |n minuta deciziei, judecătorul hotărăşte şi menţinerea măsurii arestării preventive şi deduce „din pedeapsa principală aplicată inculpatului, perioada de reţinere de 24 de ore de la 19.09.2007 la 20.09.2007 şi perioada de arest preventiv începând cu data de 05.12.2012, la zi”.

Cioacă cere eliberarea

Joi, 4 iulie, Cristian Cioacă a trimis Curţii de Apel Piteşti o cerere prin care solicită revocarea măsurii arestării preventive, invocând Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. „Potrivit art.5 din Convenţia Europeană, privarea de libertate are ca temei distinct arestarea în vederea aducerii în faţa unei autorităţi judiciare pentru anchetă, potrivit art.5, pct.1, lit. c, şi privarea de libertate în baza deciziei unui tribunal competent, ca urmare a judecării pe fondul acuzaţiei, în conformitate cu art.5, pct. 1, lit. a din Convenţie. După cum se poate observa, a încetat temeiul de arestare prevăzut de art.5, pct.1, lit. c, şi în prezent nu este justificat temeiul prevazut de art.5, pct.1, lit.a din Convenţie. |n aceste condiţii, apreciez că măsura arestării preventive nu mai are un temei legal”, susţine Cioacă în solicitarea trimisă Curţii de Apel Piteşti.

„Vă solicit să aveţi în vedere că condamnarea (sic!) pronunţată de Tribunalul Argeş la data de 2 iunie 2013 nu este o condamnare definitivă, în sensul prevăzut de art.5, pct.1, lit.a din Convenţie şi hotărârea poate fi supusă cenzurii cu privire la aprtitudinea de a constitui un „titlu legal” pentru menţinerea arestării”, subliniază Cioacă, în cererea sa.

Jurisprudenţa CEDO

Ce prevăd articolele din Convenţie invocate de Cristian Cioacă în cererea sa? Art.5, pct. 1, prevede că „Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale: dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent” (lit. a); (...) „dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice ale necesităţii de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia” (lit.c).

Cristian Cioacă susţine că ar trebui pus în libertate pentru că, deşi se află în situaţia prevăzută de art.5, pct.1, lit. a din Convenţie, condamnarea din 2 iulie nu este una definitivă. Este, vom vedea, doar o interpretare subiectivă a textului de lege...

Jurisprudenţa CEDO a stabilit că, în ceea ce priveşte „condamnarea” despre care se face vorbire la art.5, pct.1, lit. a, ea poate fi nu doar definitivă, ci şi nedefinitivă. |n acest ultim caz, ea stă la baza detenţiei, ce începe din momentul în care persoana aflată în detenţie preventivă este condamnată pentru fapta ce a justificat această detenţie preventivă. „În acest fel, nu este exclusă posibilitatea arestării celui trimis în judecată, la sfârşitul şedinţei în care s-a pronunţat condamnarea, oricare ar fi căile de atac ce le-ar putea exercita”, subliniază judecătorul Corneliu Bârsan în lucrarea sa, „Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”. Prin urmare, continuarea detenţiei după o condamnare nedefinitivă este justificată, aşadar, de situaţia prevăzută la art.5, pct.1, lit.a, pentru că este vorba de o detenţie în baza unei condamnări, şi nu de o detenţie preventivă, în sensul art.5, pct.1, lit. c din Convenţie. Această situaţie a fost deja lămurită de CEDO în cazul Wemhoff c. Germaniei (27 iunie 1968, seria A, nr. 7, paragraf 9), dar şi în cazul B. c. Austriei (28 martie 1990, seria A, nr.175, paragraf 36).

Curtea Europeană a statuat că protecţia art.5 din Convenţie se întinde în privinţa suspecţilor, contra detenţiilor preventive prelungite în exces, până la momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de condamnare, înţelegând prin aceasta hotărârea primei instanţe. CEDO a decis că persoana condamnată de prima instanţă se găseşte în cazul prevăzut de art.5, pct.1, lit. a, fiind „deţinută în baza unei condamnări”. (J. Pradel, G. Corstens, „Drept Penal European”, 2002)

Termenul rezonabil

In cererea adresată Curţii de Apel Piteşti, Cristian Cioacă mai susţine şi că „potrivit art. 5, pct. 3 din Convenţie, orice persoană arestată are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. |n ceea ce mă priveşte, apreciez că acest termen rezonabil a fost depăşit, aşa încât în prezent măsura arestării nu mai are un temei legal. Vă rog să aveţi în vedere că am fost pus sub acuzare în data de 18 septembrie 2007 şi sunt la dispoziţia organelor judiciare şi în prezent, fără ca să fi primit o explicaţie plauzibilă cu privire la motivele arestării mele şi mai ales cu privire la acuzaţia deosebit de gravă ce mi se aduce”.

„Explicaţia plauzibilă” la care face referire Cristian Cioacă se regăseşte în rechizitoriul Parchetului General, care a devenit public. Cât priveşte „termenul rezonabil” pe care îl invocă inculpatul în solicitarea sa, art.5, pct. 3 din Convenţie face trimitere la arestarea celui care urmează să fie adus în faţa organelor judiciare (art.5, pct. 1, lit c), şi prin urmare, este vorba de judecarea imediată a măsurii arestării preventive (lucru care, de altfel, s-a şi întâmplat), şi nu de procesul propriu-zis. Chiar şi aşa, prima instanţa a dat dovadă de celeritate, procesul pe fond durând cinci luni, timp în care a fost efectuată cercetarea judecătorească.

|n cererea sa, Cristian Cioacă calculează „termenul rezonabil” referindu-se la momentul în care a fost învinuit că şi-a ucis soţia, însă perioada detenţiei, adică subiectul cererii lui, dar şi al art.5 din Convenţie, invocat de el, începe de la luarea măsurii preventive (dies a quo) şi până în momentul când ia sfârşit perioada de arestare (dies ad quem). După cum am mai spus, CEDO consideră că perioada de arestare încetează atunci când prima instanţă pronunţă o hotărâre de condamnare, din acest moment începând perioada de detenţie.

Inadmisibilitate

Invocând art.5, pct. 4 din Convenţe („Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau detenţie are dreptul să introducă recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii detenţiei sale şi să dispună eliberarea sa dacă detenţia este ilegală”), Cristian Cioacă solicită Curţii de Apel Piteşti admiterea cererii de revocare a arestării preventive, scoaterea de îndată de sub puterea mandatului de arestare preventivă şi punerea în libertate.

Controlul legalităţii reglementat de art. 5, pct. 4 este însă inadmisibil în cazul unei detenţii după o condamnare (situaţie în care ne aflăm acum), întrucât el este încorporat în aprecierea judiciară precedentă (vezi cazul De Wilde, Ooms şi Versyp c. Belgiei, 18 iunie 1971, seria A, nr. 123, paragraf 73).

De altfel, art.381 din Codul de Procedură Penală (Judecarea apelului – Chestiuni complementare) prevede, la alin (1) că „instanţa de apel verifică dacă s-a făcut o justă aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor privitoarea la computarea reţinerii şi arestării (n.r. – scăderea perioadei de arest preventiv din timpul total al pedepsei privative de libertate la care e condamnată) şi adaugă, dacă este cazul, timpul de arestare scurs după pronunţarea hotărârii atacate cu apel”. Atât şi nimic mai mult.

Curtea de Apel Piteşti urmează să se pronunţe asupra cererii lui Cristian Cioacă în cursul săptămânii viitoare. 

CASE OF WEMHOFF v. GERMANY (descarcă .pdf)

CASE OF B. v. AUSTRIA (descarcă .pdf)

CASES OF DE WILDE OOMS AND VERSYP VAGRANCY v. BELGIUM (descarcă .pdf)