x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Manipularea eliberarii ziaristilor

Manipularea eliberarii ziaristilor

03 Apr 2005   •   00:00

Sunt glume care nu se fac. Si unii inca nu au inteles ca nu-ti poti castiga audienta spunand orice. Pentru ca faptele grave trebuie tratate cu decenta si responsabilitate.



  • de OANA STANCU

  • IN ZADAR. Zeci de ziaristi au infruntat frigul, in speranta ca isi vor intampina colegii la Otopeni
    Pe cand vars cuvenitele lacrimi pentru moartea Papei, vine tavalug informatia de la OTV: "Ziaristii rapiti sunt in avion in zbor spre tara". Sa lesin! Da-i: CNN, Euronews, Antena, Realitatea... Nimic. Mai dau o data. Nimic. Unde e Basescu sa anunte? Unde e ministrul de Externe, cel al Apararii? Vin ziaristii? Cum i-au eliberat? Ah, nu prind Al- Jazeera! Dan Diaconescu e in verva de zile mari. A dat lovitura! Mai ca ma apuc sa-mi rod unghiile de ciuda cand ma uit la eroii zilei: Diaconescu pe un cal inaripat, cavaler al eliberarii indelung visate, si cei trei paji, Stroe cel cu muschii tari, Ghezea si Atacul lui, Nikos de la greci venitul. Ce mai poveste... Ziaristii rapiti au fost abandonati de rapitori langa aeroportul militar din Bagdad... Acum sunt in avion... Vor ateriza pe Aeroportul Militar Otopeni... "Sursele noastre sunt bine informate. In ziua in care a aparut caseta video, noi am stiut de la pranz ca Al-Jazeera o va primi seara! Avem informatii de la Ministerul Apararii irakian. La ora 2 acesta va face o conferinta de presa. Se va da un comunicat oficial", triumfa Diaconescu. O iau de la capat: CNN, Antena, Realitatea... Cotroceni... Bagdad. "O mizerie!"...

    DELIRIUM TREMENS. Stefan Stroe paraseste studioul. Revine telefonic de la Aeroportul Otopeni. "Sute de masini sunt aici. Ziaristi, SRI, Salvari. Ziaristii au aflat de la noi. Suntem singurii care am dat", se impauneaza povestind cum a fost urmarit de masini cu faruri stinse. In delir, Dan Diaconescu dezavueaza sursele: fiul ministrului irakian al Apararii si cotidianul irakian de limba araba Al Furat. Furat? Cineva, bag seama, a furat ceva. A furat-o! Pana una alta, telespectatori fara somn dau telefoane pentru a injura autoritatile care dorm si nu anunta public marea veste a recuperarii rapitilor. Ziaristii fara somn au trezit deja si Cotroceni, si MAE, si MApN, si Bagdad... Mare mirare sa nu fie chiar ziaristii adunati la portile Otopeniului sursa "irakiana" a cacealmistului Diaconescu.

    A TRECUT DE 2:00. Daca doarme cineva, acela este ministrul irakian al Apararii, care nu are, se pare, nici o tragere de somnambul sa faca vreo conferinta de presa la doua noaptea. Trei, ora Bagdadului. Ora la care, din motive de securitate, nici tipenie de oficial nu mai patruleaza nici macar prin Zona Verde.

    In direct la OTV, "negociatorul" Mahomed Yassin. Cu "n". Ba, pardon, dom’ Diaconescu, nu-s cu "n", cu "m", se apara irakianul. "Negociatorul" dispare brusc de pe ecran, ii ia locul "Jasim". Eliminat si el fara drept de apel de catre o respectabila nevasta de comerciant irakian care povesteste timp de vreun ceas despre peripetiile sale la Bagdad si cum nu a putut sa voteze la alegerile prezindentiale pentru ca nu a lasat-o sotul. Obsedant, Diaconescu incearca sa afle daca dama si-a facut rezervare la hotel inainte de a pleca in Irak. Dupa inca un ceas, pana si realizatorului i se taie cheful sa mai sustina sarada. "Informatiile noastre sunt ca in acel avion se afla romani. Nu stim insa daca e vorba sau nu despre cei trei ziaristi si insotitorul lor. Avem insa o informatie deosebit de importanta: Mahomed Munaf are cetatenie iordaniana!", o da la-ntors Diaconescu.

    Cucoana o da inainte cu afacerile sotului irakian, dar eu nu mai pot, gata, pana aici, ma culc! Nu de alta, dar nu s-ar cuveni sa ratez ora 8:00 in care domnul Diaconescu inchide emisia picotind, mai degraba multumit ca a tinut cateva zeci de fraieri cu ochii benoclati in televizor pana dimineata decat dezumflat ca in avionul de Amman nu s-a aflat nici tipenie de ziarist. "Avand in vedere informatiile precise pe care le-am avut pana acum, sunt convins ca ziaristii sunt liberi si ca in doua zile ii vom avea acasa", intrece orice limita Mihai Ghezea. Si culmea, nu sughita!

    P.S. Singurele zboruri din Bagdad pe perioada noptii sunt elicopterele care fac de straja. In caz de necesitate, sunt zboruri medicale. De pe aeroportul militar, coordonat de Multi National Force, se decoleaza doar cu acordul Tampa Florida. Pe aeroportul civil sunt doar zboruri de zi si doar spre Amman. Romania are zboruri militare la Thalil, la mare distanta de Bagdad.

    TEAPA DE LA OTOPENI
    Ce-si poate dori mai mult un jurnalist sambata, la miezul noptii? Sa fie deranjat de la indeletnicirile lumesti, oricare ar fi ele, cu un telefon din redactie. Un telefon care-l mobilizeaza si-l directioneaza fara menajamente, in creierii noptii, spre Aeroportul Otopeni militar. Orice subiect i-ar produce un disconfort major. Mai putin vestea intoarcerii celor trei colegi disparuti. O veste care a adunat laolalta, la o suta de metri in fata barierei de netrecut de la Otopeni militar, agentii de presa, posturi de televiziune si ziare. Zeci de oameni care, dupa prima jumatate de ora de dat noroc, schimbat amabilitati si dardait copios in fata unei piste de aterizare pe care nu bazaia nici musca, au inceput sa-si puna foarte serios problema "tepei". Nici o sursa oficiala nu confirma asteptata aterizare a unui avion cu jurnalistii romani eliberati. Nici la Bucuresti, nici la Bagdad nu se stia nimic. Doar postul de televiziune OTV anunta agitatie pe aeroport, masini cu faruri stinse care intra si ies, autoritati care asteapta si ele pe Otopeni militar, dar se ascund - si atunci cum stim ca sunt acolo, daca se ascund? - iar noi, cei de acolo, nu vedeam nimic. Ne spuneau cei de acasa ce se intampla in preajma noastra, si nu se prea potrivea. Cei de la OTV anuntau ca au o sursa serioasa - pe chiar fiul ministrului irakian al Apararii (oare omul ala chiar o avea vreun fiu?) si esti tentat sa ii crezi... Pana la un moment dat, cand realizezi ridicolul si te duci, dezamagit, acasa. Iti ramane un gust amar. Pacat. Nu de subiectul ratat, ci pentru ca vestea intoarcerii colegilor nostri este cea pe care o asteptam si o dorim cu totii. (Valentin Zaschievici)

    PRESA ROMANA, IN OGLINDA
    Uimitoare relatarile televiziunilor si media occidentale referitoare la cazul ziaristilor romani rapiti: cu mare intarziere si destul de lapidare. Cateva randuri trimise de o colega de breasla, aflata la bursa in SUA:

    "Joi, 30 aprilie, la ora locala 18:00, la CNN se vorbea numai despre sanatatea Papei si despre Teri Schivo, care tocmai decedase. Abia azi, Washington Post si New York Times citeaza (mai) copios cazul romanilor:
  • WP aloca doua paragrafe in finalul unei alte stiri din Irak;
  • NYT preia in intregime o stire Reuters dedicata numai acestui eveniment.

    Prima stire despre romanii rapiti a aparut abia joi dimineata, la CNN local, nu numai pentru ca americanii sunt interesati doar de ale lor... Este vorba si despre cum relatam noi, despre noi insine. Relatarile AP, Reuters sau AFP sunt in fapt tot ale unor ziaristi romani (uneori straini) cu baza in Romania. Daca acesti ziaristi vad in presa romana relatari care pun sub semnul intrebarii intreaga poveste, ei nu pot sa faca abstractie de aceste informatii in comunicarea cu sefii lor de la birourile editoriale din tarile-mama ale media la care lucreaza. De aici cred ca rezulta si tonul cu care au relatat, ca si raspunsul precaut al media internationale: din imaginea pe care, in mod iresponsabil, presa romana a creat-o. Este vina ziaristilor si numai a ziaristilor, care au uitat ca inaintea poruncii, care spune ca in primul rand trebuie sa livrezi o stire, exista o porunca mult mai puternica, care spune ca trebuie sa salvezi o viata in pericol, chiar cu pretul de a pierde o stire". (Marina Constantinoiu)
  • DEZMINTIRE
    Oficialii irakieni nu confirma ipoteza eliberarii jurnalistilor romani rapiti la Bagdad cu aproape o saptamana in urma, au comunicat, ieri, surse oficiale ale Prima TV, citate de Mediafax, ca urmare a informatiilor in acest sens vehiculate in mass-media incepand din noaptea precedenta. Intrebati de negociatorii romani din Bagdad, demnitari din Ministerul irakian al Apararii au dezmintit ca ar fi transmis o astfel de informatie. Stirea a fost infirmata si de oficialitatile de la Bucuresti. (Razvan Belciuganu)
    ×