x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MApN: Convoaie militare NATO, pe drumurile României

MApN: Convoaie militare NATO, pe drumurile României

31 Mai 2019   •   23:23
MApN: Convoaie militare NATO, pe drumurile României
Sursa foto: Spc. Craig Carter/Training Support Activity Europe

Convoaie de personal şi tehnică militară, aparținând atât armatei române, cât şi unor state membre ale NATO şi partenere, se vor deplasa, în această perioadă, pe căi de comunicaţii rutiere, feroviare, aeriene, maritime şi fluviale, în vederea participării, între 3 şi 24 iunie, la faza operaţională a celui mai important program de pregătire multinaţională din acest an în România, „Saber Guardian 2019” (SG19) şi exerciţiile conexate, a anunțat, astăzi, Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

„Deplasarea convoaielor militare româneşti se face din zonele de dislocare la pace a marilor unităţi şi unităţi participante la exerciţiu către poligoanele Cincu, Babadag, Smârdan, Capu Midia, Boboc, Borduşani şi spre alte zone de instruire, iar cele aparţinând armatelor străine se vor deplasa dinspre punctele de trecere a frontierei către aceleaşi locaţii de instruire”, arată un comunicat al MApN.

Exerciţiul multinaţional SG19 are ca principal obiectiv evidenţierea coeziunii, unităţii şi solidarităţii statelor partenere şi aliate în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni, în special prin mobilizare rapidă şi concentrarea forţelor în timp scurt, oriunde în Europa. Activităţile de instruire în comun din România includ exerciţii tactice de stat major şi cu trageri de luptă, forţări ale cursurilor de apă, deplasarea tactică a unităţilor şi secvenţe cu specific medical.

Numărul de participanţi la acest exerciţiu este de 13.500 de militari din 14 ţări aliate şi partenere (Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Germania, Marea Britanie, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Turcia, Ucraina şi SUA). Militarii români sunt în număr de 7.600.

×
Subiecte în articol: MApN