x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MapN: Parteneriat strategic întărit cu SUA

MapN: Parteneriat strategic întărit cu SUA

15 Mai 2019   •   14:13
MapN: Parteneriat strategic întărit cu SUA

Relaţiile excelente dintre România şi Statele Unite în domeniul securităţii şi apărării, precum şi dezvoltarea Parteneriatului strategic dintre cele două ţări au stat în centrul discuţiilor avute miercuri de ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, cu preşedintele Consiliului de Afaceri Americano-Român (AMRO), Eric Stewart. Ministrul român a declarat că dezvoltarea Parteneriatului strategic cu Statele Unite rămâne un obiectiv important al Guvernului de la București, „acesta dovedindu-se esenţial pentru a răspunde eficient provocărilor generate de contextul regional şi internaţional de securitate”, se arată într-un comunicat de presă al MApN.  „Având în vedere că 2019 este al treilea an consecutiv în care bugetul Apărării beneficiază de 2% din Produsul Intern Brut, ministrul Apărării Naţionale şi-a exprimat speranţa că, astfel, se vor deschide noi oportunităţi de cooperare, precum şi de sporire şi extindere a investiţiilor americane în industria românească de apărare”, se arată în comunicat. În același timp, Gabriel Leş a apreciat iniţiativa AMRO cu privire la organizarea celui de-al doilea Forum România-SUA dedicat apărării, după cel care a avut loc anul trecut, la care a participat şi Republica Moldova. Un alt subiect abordat a fost cooperarea industrială la nivelul Uniunii Europene, ministrul Leş apreciind că ar fi importantă implicarea companiilor din SUA, cât mai mult posibil, în construcţia noii arhitecturi europene industriale de apărare.

 

×