x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Marea Unire s-a sarbatorit si la Tatarastii de Sus

Marea Unire s-a sarbatorit si la Tatarastii de Sus

03 Dec 2018   •   14:44
Marea Unire s-a sarbatorit si la Tatarastii de Sus

Centanarul Unirii a fost sarbatorit cum se cuvine nu numai in marile orase, ci si in cele mici. Drept exemplu, in localitatea teleormaneana Tatarastii de Sus peste 100 de oameni s-au bucurat de evenimentul organizat cu ocazia Centenarului, dar si pentru lansarea monografiei satului atestat documentar in urma cu 480 de ani.

1. CENTENARUL MARII UNIRI

Realizarea Marii Uniri la 1 Decembrie 2018 a fost posibila prin evolutia complexa a evenimentelor istorice derulate in perioada 2016-2018. Dupa o perioada de neutralitate militara ( 1914-1916 ), cand Romania a avut o evolutie prospera prin relatiile comerciale cu ambele blocuri militare  (Puterile Centrale si Antanta), la 4 August 1916 s-a semnat Conventia cu Antanta  (Rusia,  Franta,  Anglia) . Prin aceasta conventie, Antanta se obliga sa respecte unitatea teritoriala a tarii noastre si sa sprijine Unirea Romaniei cu Transilvania si Bucovina.

Campia teleormaneana, ca de altfel toata Muntenia, devine in toamna anului 1916 teatru de operatiuni. In acest sector, ostirea romana participa la una dintre cele mai importante batalii ale sale de la intrarea in razboi . Evenimentele desfasurate pe raza Judetului Teleorman, odata cu trecerea Dunarii in sectorul Sistov-Zimnicea, a fost de un dramatism iesit din comun. Unitatile romane din sectorul II si subsectoarele I si II au opus o rezistenta darza grupului de armate germano-austro-ungaro-bulgar. Se remarca in mod special sarja de la Prunaru, la care armata  romana a dat dovada de un eroism exemplar .

Luptele din nordul Teleormanului au contribuit in mod substantial la slabirea inamicului provocandu-i pierderi uriase, umane si materiale.

Teatrul de operatiuni s-a extins si in spatiul Comunei Tatarasti si a localitatilor invecinate (Slobozia Traznitu, Izvorul de Sus si de Jos,  Purcareni,  Glavacioc,  Zlotesti) realizandu-se o remarcabila pozitie de rezistenta pe raul Teleorman in zona padurilor Bazdachioaia,  Raca,  Pisicaru, Hurezeanca,  Ciolaneasca.

Este de mentionat ca teleormanenii au luptat si in alte puncte fierbinti,  inrolati in cadrul unor unitati militare care au operat in afara spatiului Teleormanean. Jertfa teleormanenilor nu a fost in zadar,  pentru ca a fost realizat visul de veacuri de unitate si independenta a tarii, fapt ce culmineaza cu intinderea horei victorioase pe granitele firesti ale Romaniei Mari .

Experienta de lupta acumulata in campania teleormaneana a stat la baza reorganizarii armatei pentru viitoarele confruntari cu inamicul pe parcursul celor doi ani ( 1917-1918) pana la momentul Unirii .

Conjunctura europeana, romana, teleormaneana si monumentele ridicate in cinstea eroilor care s-au jertfit pentru apararea pamantului natal sunt descrise de autorii Ion Pecie, Antonia Iuliana Sorescu si Gheorghe Albulescu in cartea TELEORMAN Razboiul intregirii neamului,  MONUMENTE,  publicata in Decembrie 2016 cu ocazia  centenarului  1916-2016.

Primarul si Consiliul Local organizeaza in fiecare an la 1 Decembrie o festivitate deosebita la care participa reprezentantii  autoritatilor locale,  invitati oficiali,  fiii  satului si artisti consacrati (Ion Ghitulescu, Lucian Florin, Ion Ionita, Doina Ghitescu si altii).

 

2.   MONOGRAFIA TATARASTILOR DE SUS

In anul 2018 s-au implinit 480 de ani de atestare documentara a localitatii Tatarasti. Astazi,  cand vorbim de Tatarastii de Sus, vorbim de o comuna mare, intr-o Romanie Mare, motiv pentru care  am dorit sa lansam aceasta carte in ceas aniversar  cu ocazia Centenarului Marii Uniri, de Ziua Nationala a Romaniei, 1 Decembrie 2018.

Monografia comunei Tatarastii de Sus s-a nascut datorita initiativei si ambitiei unui colaborator si prieten al Jurnalului, Ion Pecie, un "fiu al satului" atasat sufleteste de oamenii de aici si, spiritual, de imaginea localitatii.

Calitatea si dimensiunea lucrarii sunt rezultatul a trei ani de colaborare profesionala a autorilor Ion Pecie si Catalin Ionut Florea, care de altfel se gasesc la a doua experienta similara dupa realizarea Monografiei localitatii morometilor, Silistea Gumesti.

Prima Monografie a Localitatii Tatarastii de Sus se finalizeaza in an de Centenar si datorita implicarii si perceptiei corecte a primarului Bogdan Dumitrescu si a Consiliului Local.

Este apreciabila  contributia cu informatii si documente a colaboratorilor Constantin Popescu,  Doru Oprica,  Leon Armeanca,  Adriana Dumitrescu,  Elena Armenescu,  Vasile Simionescu,  Dan Bobeica,  Lucian Stancila,  Florea Ion Sobolu,  Demostene Ion Victor Burcea, Preasfintitul Galaction Stanga, Episcopul Alexandriei si Teleormanului si altii.

Prima atestare documentara a localitatii dateaza din anul 1538, in Hristovul domnesc emis de domnitorul Tarii Romanesti, Radu Paisie (1535- 1545). In centrul comunei se afla ruinele monumentului istoric din perioada medievala Curtea intarita a Balacenilor (sec XVIII) .

Despre denumirea de Tatarastii de Sus autorii au identificat mai multe variante : toponimul Tatarasti are legatura cu invazia tatarilor din sec. XIII sau cu denumirea atribuita de romani pentru unele constructii vechi (ruine de cetati,  intariri,  movile).

Marcarea si fixarea in istorie  a acestor doua evenimente s-a facut chiar pe data de 1 Decembrie la Caminul Cultural din localitatea Tatarastii de Sus printr-o festivitate exceptionala la care au participat  peste 100 de reprezentanti din toate domeniile de interes pentru localitate (politic, economic, cultural).

×