x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Marian Cozma, ucis în Ungaria

0
Autor: Florin Gongu Vlad Ionescu 09 Feb 2009 - 00:00
Marian Cozma, ucis în Ungaria

Handbalul românesc este în stare de şoc. Marian Cozma, component al echi­pei na­ţio­nale, a murit în Ungaria, la doar 26 de ani, înjunghiat în inimă, după un conflict între colegii lui de la Veszprem şi un grup de romi. Handbaliştii fuseseră invitaţi într-un club de colegul lor Gergo Ivancsik, care organizase o petrecere pentru că îi născuse soţia. Pe mâna dreaptă, Marian avea tatuat numele lui în limba chineză, iar pe braţul stâng, un mesaj cutremurător: "Nihil sine Deo" (Nimic fără Dumnezeu)!



Internaţionalul român Marian Cozma, component al echipei ungare MKB Veszprem, a fost înjunghiat mortal în noaptea de sâmbătă spre duminică de un grup de romi. Alţi doi colegi ai săi au fost grav răniţi.

Handbalul românesc este în stare de şoc. Pivotul Marian Cozma a murit la doar 26 de ani, în urma mai multor lovituri de cuţit în zona ini­mii, după un conflict iscat între jucătorii de la Veszprem şi un grup de ţigani. Hand­­baliştii fuseseră invitaţi într-un club de colegul lor Gergo Ivancsik, care a organizat o mică petrecere pentru că tocmai îi născuse soţia. La o masă alăturată se aflau, după mărturiile preşedintelui clubului maghiar, aproximativ 30 de lo­calnici de etnie romă, între cele două păr­ţi iscându-se, în jurul orei 3:00 noap­tea, o altercaţie care s-a în­che­iat în mod tra­gic. Marian Cozma a fost înjun­ghiat cu un cuţit în inimă, alţi doi colegi ai săi, croa­tul Ivan Pesici şi sârbul Zarko Sesum, ale­gându-se cu leziuni gra­ve în zona rini­chilor şi cu traumatisme cranio-cerebrale grave. Cei trei au fost transportaţi de ur­genţă la spital, unde medicii nu au mai putut face nimic pentru Marian Cozma. Acesta a murit în jurul orei 5:00, în bra­ţele colegului său Ferenc Ilyeş.

MĂRTURII
Valentin Ghionea, jucător la echi­pa Pick Szeged şi coleg cu Marian la na­ţi­o­na­lă, a plecat imediat la Veszprem după afla­rea îngrozitoarei veşti şi a discutat cu oficialii maghiari despre cele în­tâm­plate: "După câte am înţeles, el a fost cu prietena sa şi cu colegii de echipă şi, de când au intrat, acel grup de ţigani a fost cu ochii pe ei. Când a mers la toaletă a în­ceput bă­taia. Au vrut să-l scoată afară, dar nu au reuşit, iar pe nişte scări înguste, unul dintre ei l-a înjunghiat. Salvarea a venit repe­de, a încercat să-l resusciteze. Au fost vreo şapte handbalişti, dar unii din­tre ei au ple­cat acasă înainte să se în­tâmple. Nu au fost decât patru-cinci atacatori. Erau cu pistoale, erau puşi pe scandal. A fost o cameră de luat vederi în faţa clubului".


A fost confundat?
Tatăl lui Marian, Petre Cozma, fost handbalist la Dinamo, a aflat tragica veste de la cel mai bun prieten al fiului său, Rareş Jurcă. "Rareş m-a sunat de dimineaţă. Sunt terminat, nu ştiu ce să cred. Născuse nevasta unui coleg de-al lor şi s-au dus să sărbătorească. A ieşit un conflict şi băiatul meu a ieşit afară. Au băgat trei cuţite în el! Acum plec spre Ungaria, of, Doamne, nu pot să cred! Sâmbătă, la ora 23:30, vorbisem cu el şi era bine. Îşi făcea planuri de viitor", a spus, sfâşiat de durere, Petre Cozma. Conform presei locale, autorii atacului nu au fost găsiţi. Aceasta crede că Marian Cozma a fost confundat cu o altă persoană, "cea mai plauzibilă ipoteză fiind că el a murit din greşeală". "Echipa sărbătorea faptul că s-a născut copilul lui Ivancsik. Jucătorii se comportau normal, dan­sând, când aproximativ 30 de oameni au atacat-o pe fata cu care dansa Cozma. Bătaia a continuat în stradă, iar apoi a fost înjunghiat în inimă", a spus Akos Hunyadfalvy, preşe­din­tele de la Vezsprem. Consulul Ro­mâ­niei la Budapesta, Marin Ursuţ, a luat legă­tura cu autorităţile ungare şi ur­mează să demareze formalităţile pentru repatrierea corpului neînsufleţit.


Lacrimi de durere
"Pâng pentru tinereţea lui şi pentru ce urma să însemne în handbalul româ­nesc. Nu aş vrea să fiu în locul părinţilor lui Marian, amândoi foşti mari sportivi. Am vorbit cu tatăl lui, am pus la punct nişte detalii funebre, dar altceva nu avem ce face, viaţa nu putem să i-o dăm îna­poi", a declarat preşedintele FRH, Cristian Gaţu. Foştii colegi ai lui Marian Cozma îşi vor aminti întotdeauna de sufletul bun al celui căruia, din cauza înălţimii sale im­presionante, 2,11 metri, îi spuneau "Pă­să­rilă". "Nu-mi vine să cred, sunt şocat, nu am cuvinte. Marian era blând, nu era violent, nu sărea la bătaie. Şi atunci, când a mai fost înjunghiat, ştiu că a fost o întâmplare. Marian era un băiat vesel, nu-mi vine să cred că vorbesc despre el la trecut", a mărturisit George Buricea, fostul său coleg de la echipa naţională. Conducerea Federaţiei Ungare de Handbal a reacţionat prompt după decesul lui Marian Cozma şi a decis ca la meciurile care au avut loc ieri să se ţină un moment de reculegere în memoria acestuia. Jucătorii români de la Szeged au ajuns ieri la Veszprem, unde era aşteptat şi Rareş Jurcă, cel mai bun prieten al lui Marian Cozma.


Şocat, Ferenc Ilyeş a trecut pe calmante
Poate cel mai bun prieten al lui Marian Cozma de la Vezsprem era Ferenc Ilyeş, românul născut la Odorheiul Secuiesc, şi component de bază al naţionalei Ungariei. "Când am venit eu la echipă, Marian era deja acolo. Are grijă şi mă mai corectează când vorbesc limba română. În schimb, eu n-am ce să-l învăţ, că vorbeşte foarte bine maghiara", povestea acum două săptămâni Ilyeş, despre care se zice că în braţele lui ar fi murit Marian. "A încercat să-i facă respiraţie gură la gură", a aflat preşedintele FR Handbal, Cristian Gaţu. Feri nu a putut fi abordat ieri. "Este şocat. Nu-i venea să creadă ce s-a putut întâmplat. Nu poate vorbi. M-a sunat şi mi-a zis că e bine, să nu-mi fac griji în privinţa lui. Mi-a zis că nu era în aceea­şi încăpere, la acel club, cu Marian. Mi-a mai spus că va lua nişte calmante şi că încearcă să se odihnească", ne-a povestit, de la Odorheiul Secuiesc, mama jucătorului, Magdalena, fostă componentă a naţionalei feminine de handbal a României. "Şi eu sunt distrusă. Nici nu vă daţi seama ce bun prieten era Feri cu Marian! De câte ori mă duceam în Ungaria, găteam câte ceva special pentru Marian şi-l chemam la masă la noi".


Retragere definitivă

La Osijek, alături de australianul Blondell


"Fusesem în 1995 în Is­landa, la ultima par­­ticipare a Româ­niei la Campionatul Mondial masculin. După 14 ani am reu­şit să reînnod şi eu şirul calificărilor şi să fiu iar alături de tricolori la Campio­natul Mondial ce s-a terminat acum câ­te­va zile în Croaţia. Aşa mi-a fost dat să-l cu­nosc pe Marian Coz­ma. Un uriaş talent al handbalului ro­mâ­nesc. Un om de o ex­tra­ordinară mo­des­tie. Un tip de o in­te­ligenţă rară. Şi, peste toate, sufletul echi­pei! Omul respon­sabil cu buna dispoziţie.
La Reşiţa, înainte de plecare la Osijek, atunci când a fost prezentată echipa ce pleacă la CM, s-a intonat imnul naţional. Toate ce­le şase strofe. Jucătorii s-au oprit din fredonat după primele trei. Un singur om a continuat să cânte până la final, semn că ştie tot imnul: Marian Cozma.
"M-a uimit cât de repede a învăţat să vorbească ungureşte", se mira colegul său de la Veszprem, ro­mânul Ferenc Ilyeş, care joacă la naţionala Ungariei. L-am au­zit vorbind ungureşte la telefon. Ai fi jurat că e născut dincolo de Tisa.
După partidul cu Australia, în care a fost declarat jucăto­rul me­ciului, cu zece goluri, Marian Cozma a venit la conferinţa de presă. Nu au existat traduceri de limba română. Antrenorul Aihan Omer l-a invitat să vorbească în limba română, urmând ca el să facă traducerea în limba engleză. Marian a zâmbit şi a început să vorbească. Într-o engleză fluentă!
La antrenamente, cine erau cei mai tăbăciţi la glume? Marian Cozma şi cu bunul său prieten, Rareş Jurcă! La glume răspundeau cu glume. Când, la sală, Marian se vedea cu jucătorii Ungariei, instantaneu se stârneau zâmbete complice.
Acum câteva zile, am auzit la Realitatea TV o declaraţie a lui Ma­rian: "Nu mai vin la echipa naţională". Era supărat că a fost prea puţin folosit la CM. Toţi cei care-l cunoşteau ştiau că nu poate să-şi ducă la capăt avertismentul. "Cu siguranţă îl întoarce cineva. Poate chiar Rareş Jurcă. Sigur se va prezenta la lot". Din păcate, Marian a plecat, fără voia lui, pe un drum fără întoarcere. Nimeni nu mai are puterea de a-l face să se răzgândească. Avem parte de cea mai tristă retragere. Handbalul nostru masculin, şi aşa sărac, pierde stupid o mare valoare. Dumnezeu să te odihnească, Mariane!
Florin Gongu


A mai fost atacat

În luna martie a anului 2005, pe vremea în care juca la Dinamo, Marian Cozma a fost bătut şi înjunghiat de un grup de opt persoane. El a avut o plagă la spate, în apropierea coloanei vertebrale, de opt centimetri lungime şi de trei centimetri adâncime. Handbalistul a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, iar medicii i-au spus că a avut mare noroc că nu a rămas paralizat. Marian Cozma şi-a revenit nesperat de repede, iar în toamna aceluiaşi an s-a transferat la echipa ungară MKP Veszprem. La finele recent încheiatului Campionat Mondial din Croaţia, el fusese ofertat de Barcelona, dar declinase oferta, spu­nând că se simte foarte bine în Ungaria.


Sârbii vor răzbunare

Croatul Ivan Pesici şi sârbul Zarko Sesum, jucători răniţi şi ei grav în conflictul în care şi-a pierdut viaţa Marian Cozma, ar putea să nu mai joace niciodată handbal. Potrivit unor informaţii din Ungaria, lui Pesici i-a fost scos un rinichi, iar Sesum riscă să-şi piardă un ochi. Sârbii s-au revoltat şi vor să-l răzbune pe Sesum, promiţând că agresorii nu vor scăpa uşor, mai ales că tatăl handbalistului este patronul celei mai importante firme de bodyguarzi din Serbia. Conform GSP TV, au fost mobilizaţi 300 de foşti membri ai grupării paramilitare condusă de Arkan, care vor să plece în Ungaria pentru a-i pedepsi pe vinovaţi.


CV



  • S-a născut la 08.09.1982 la Bucureşti
  • Înălţime: 2,11 m; n Greutate: 113 kg
  • A jucat la Dinamo Bucureşti (2002-2006), Vezprem (2006-2009).
  • Campion al României cu Dinamo (2005)
  • Campion al Ungariei cu Veszprem (2007, 2008)
  • Câştigător al Cupei Cupelor cu Veszprem (2008)
  • 60 de meciuri la echipa naţională (115 goluri)
Citeşte mai multe despre:   observator,   Ungaria,   cozma,   veszprem

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 






Mai multe titluri din categorie

Marea Britanie îşi suspendă exporturile de arme către Turcia

Marea Britanie îşi suspendă exporturile de arme către Turcia
Ministrul de externe britanic, Dominic Raab, a anunţat marţi că Londra suspendă exporturile către Turcia de arme 'care ar putea fi utilizate' în ofensiva lansată de Ankara săptămâna trecută împotriva...

Volkswagen amână construirea unei fabrici în Turcia. România ar putea reintra în cărți

Volkswagen amână construirea unei fabrici în Turcia. România ar putea reintra în  cărți
Volkswagen a amânat decizia finală privind construirea unei fabrici în Turcia, a afirmat un purtător de cuvânt al producătorului auto german, pe fondul criticilor internaţionale la adresa operaţiunilor...

Procurorul Codruţ Olaru propune modificarea formatului actual al SIIJ

Procurorul Codruţ Olaru propune modificarea formatului actual al SIIJ
Procurorul Codruţ Olaru a anunţat, marţi, în cadrul şedinţei plenului CSM, că a depus la registratura Consiliului un set de propuneri pentru modificarea formatului Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din...

Doliu în familia fostului senator Ovidiu Marian! Fiul lui a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Olanda

Doliu în familia fostului senator Ovidiu Marian! Fiul lui a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Olanda
Familia fostului senator arădean Ovidiu Marian trece prin momente cumplite, după ce fiul acestuia a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Olanda. "Fiul lui Ovidiu Marian avea 30 de ani și, din...

Birchall: Raportul MCV o să fie făcut public săptămâna viitoare

Birchall: Raportul MCV o să fie făcut public săptămâna viitoare
Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a anunţat marţi că Raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare va fi prezentat public la începutul săptămânii viitoare. "Raportul MCV o să iasă la începutul...

Partidele politice pun condiţii pentru susţinerea guvernului PNL

Partidele politice pun condiţii pentru susţinerea guvernului PNL
Preşedintele Iohannis va face astăzi anunţul privind nominalizarea pentru funcţia de premier.Numele a fost deja transmis liderilor opoziţiei, dar care nu au vrut să îl facă public. După runda de consultări...

Bulgaria cere Turciei să oprească operaţiunea militară din Siria

Bulgaria cere Turciei să oprească operaţiunea militară din Siria
 Bulgaria a transmis marţi Turciei vecine să îşi oprească ofensiva militară din nord-estul Siriei, spunând că violenţa ar putea duce la creşterea numărului de migranţi care trec frontiera şi la...

Pâinea s-ar putea scumpi. Fermierii se plâng că seceta din acest an a afectat culturile de grâu

Pâinea s-ar putea scumpi. Fermierii se plâng că seceta din acest an a afectat culturile de grâu
Seceta din acest an ar putea duce la scumpirea pâinii.Agricultorii susţin că recolta de grâu a fost mai puţină în acest an şi de o calitate mai slabă.În plus, boabele de grâu s-au stricat...

Economia subterană a Italiei a ajuns la 211 miliarde de euro

Economia subterană a Italiei a ajuns la 211 miliarde de euro
Economia subterană a Italiei a crescut cu 1,5% în anul 2017, ajungând la o valoare de 211 miliarde euro, sau 12,1% din Produsul Intern Brut, a anunţat Institutul Naţional de Statistică (ISTAT),. Potrivit...

Accident rutier produs într-o intersecţie de o maşină care nu avea şofer, în Botoșani

Accident rutier produs într-o intersecţie de o maşină care nu avea şofer, în Botoșani
Un accident produs de o maşină fără şofer s-a produs, luni după-amiază, în municipiul Botoşani, în zona intersecţiei dintre Calea Naţională şi strada Uzinei. Autoturismul, fără nicio persoană în inte...

Ţiriac spune că dacă ar fi ministrul Sportului şi nu ar primi 1% din PIB, s-ar "urca pe masă''

Ţiriac spune că dacă ar fi ministrul Sportului şi nu ar primi 1% din PIB, s-ar "urca pe masă''
Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ion Ţiriac, a declarat, marţi, la Cluj, că sportul primeşte foarte puţin de la buget în România şi că dacă ar fi ministrul de resort, s-ar urca pe masă în...

Şase români au fost grav răniţi într-un accident rutier în Hamburg

Şase români au fost grav răniţi într-un accident rutier în Hamburg
Şase români au fost grav răniţi, în urma unui accident rutier produs în Hamburg. Autorităţile spun că accidentul s-a produs în timpul unei curse ilegale cu maşini de lux. Două autoturisme s-ar fi întrecut...

În UE ajung mai mulți migranți afgani decât sirieni

În UE ajung mai mulți migranți afgani decât sirieni
În Uniunea Europeană au intrat anul acesta mai mulţi migranţi din Afganistan decât din Siria. De la începutul anului 2019, aproape 17.000 de afgani au traversat Marea Egee către UE, arată datele Frontex,...

Donald Trump a semnat impunerea de sancțiuni împotriva Turciei

Donald Trump a semnat impunerea de sancțiuni împotriva Turciei
Preşedintele american Donald Trump ameninţă că va distruge economia Turciei, scrie Antena 3. Declaraţia sa vine în contextul în care Turcia continuă ofensiva în Siria, fără să ţină cont de...

Cazul Caracal: Procurorul general a anunțat că dosarul cu medicii de la INML a fost declinat la DIICOT

Cazul Caracal: Procurorul general a anunțat că dosarul cu medicii de la INML a fost declinat la DIICOT
Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a anunţat că dosarul în care sunt vizaţi medicii de la INML care au efectuat expertiza privind fragmentele osoase descoperite în butoiul din locuinţa lui Gheorghe...
Serviciul de email marketing furnizat de