x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Marius Tucă: Viaţa cu ochii pe ceas

Marius Tucă: Viaţa cu ochii pe ceas

01 Iun 2013   •   21:22
Marius Tucă: Viaţa cu ochii pe ceas
Citeşte şi:
După ce ani la rând
ai trăit cu ochii pe ceas,
viaţa ţi se pare
doar un mecanism
care măsoară trecerea timpului.
Secundele, minutele şi orele,
pe care le-ai dispreţuit de-atâtea ori
ca un alergător de cursă lungă,
s-au întors acum dintr-o dată
împotriva ta, devenind ani.

Poate că de multe ori
am fi avut nevoie de un ceas
care să arate mereu
şi mereu aceeaşi oră.
Și atunci anii ăştia,
care s-au unit
dintr-o dată împotriva ta,
să fi trecut altfel,
mai încet, mai greu
şi mai frumos.

Ce-ar fi însemnat
în viaţa noastră
un ceas care, când şi când,
ar fi fost uitat neîntors,
un ceas care să fi stat
şi să fi rămas în urmă?

Iar noi, cu ochii pe ceas,
fără să înţelegem prea bine ce trăim,
noi, cei mai punctuali din lume,
noi, marii întârziaţi ai vieţii…

Mă întreb când se va opri
hăituiala asta nebună
la care ne supun viaţa,
vremurile şi, mai ales, noi?

Când o să ne luăm ochii de pe ceas
şi să-i mutăm pe cer?

Eu sunt gata să mă abandonez
între fără un sfert şi fix,
între noapte şi zi,
să mestec secundă cu secundă,
minut cu minut
şi ceas cu ceas.

Să aud cum trec zilele pe la ferestre,
una după alta,
fără să-mi pese că e
duminică sau luni,
înainte sau înapoi,
sărbătoare sau altceva…

Să treacă timpul,
fără să mă întrebe nimeni
cât e ceasul,
care-i veacul,
cât e lumea…

Să treacă timpul
ca şi când
ar fi măcinat
de-o moară de vânt
sau de apă,
încărcat în saci,
puşi în căruţe
trase de cai fără zăbale,
care să colinde prin lume…

×