Marş!

După ce sâmbătă şi-a promovat gluteii în Herăstrău, duminică Udrea şi-a promovat făcătura intitulată atât de artistic Mişcarea Populară sub forma unui marş, ca să, cică la ea, comemoreze duminica de acum doi ani, când şapte virgulă patru milioane de români i-au dat cu flit gândacului din Cotropeni, dar acesta s-a ascuns mai bine sub mobilă, ca să nu-l stoarcă nimeni sub pantofi. Ce-o fi fost de comemorat la asta?

Am crezut că nu văd bine când am văzut-o atât de copleşită de mulţimea care striga nişte sloganuri encomiastice de mare perspectivă, cum ar fi pe-me-pe, pe-me-pe! Nu mai văzusem atâta încântare pe o faţă de om de când Băsescu întreba din garaj dacă Antena 3 e aici. Vă daţi seama că madam, în visele ei cele mai erotice, se visează vorbind prostimii, de la etaj, ca Evita Peron, doar că mult, incomensurabil mai mult iubită, copleşită, dar ce spun eu copleşită… turtită de atâta iubire, privind cu bunătate mulţimile. Doamne, asta chiar există! Şi chiar crede că e ceva de capul ei! Că oamenii o iubeşte!
Dacă e ceva ce admir cel mai mult la Elena Udrea e uşurinţa cu care alunecă atât de uşor din realitatea imediată şi cum îşi creează propria ei poveste, în care chiar crede. Dacă nouă nu ne vine să credem cât de bestială se vede ea pe sine, pentru ea asta e chiar realitatea. E drept, propria ei realitate. Pe care un bătrân, nervos că Boc i-a tăiat pensia în timp ce şi ea făcea parte din Guvern, o anulează cu brutalitate. Dar căreia ea îi dă restart la fel de uşor cum se schimbă culorile semaforului.

Cred că să fii rupt total de realitate e singurul criteriu viabil ca să faci carieră în politică. Şi să jonglezi abil cu termeni ca “justiţie”, “stat de drept”, că, na, doar n-oi vrea să jonglezi abil cu sintagme ca “sunt o prefăcută”, “nu sunt în stare de nimic”, “ştiu să te duc de nas foarte bine” sau “nici mie nu-mi vine să cred cât de uşor pot să te fac”. În fine.

Acum câţiva ani, Boc nu ştia să bage o cartelă de metrou în reader. Mă întreb dacă Udrea ştie cât s-a făcut o cartelă de metrou şi dacă are cumva o idee vagă despre care e cea mai ieftină pâine. Da, da, aia pe care ea n-ar şti s-o indice la raft, dar pentru care sute de bătrâni se trezesc la patru dimineaţa, să fie siguri c-o apucă.

Marş de comemorare? Da! Dar mă tem că şapte virgulă patru milioane nu încap pe un bulevard.