x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mars a extins la 55 de ţări acţiunea de retragere a batoanelor de ciocolată! Vezi ce produse retrage din România

Mars a extins la 55 de ţări acţiunea de retragere a batoanelor de ciocolată! Vezi ce produse retrage din România

23 Feb 2016   •   18:23
Mars a extins la 55 de ţări acţiunea de retragere a batoanelor de ciocolată! Vezi ce produse retrage din România
Sursa foto: Colaj FOTO: Pixabay.com/Antena3.ro

Producătorul american de ciocolată Mars Inc a ordonat marţi retragerea mai multor tipuri de batoane şi bomboane de ciocolată produse la o fabrică din Olanda, după ce un consumator a găsit "o mică bucată de plastic" într-un produs al grupului, informează AFP.

'Din câte ştim, 55 de ţări sunt vizate', a declarat Eline Bijveld, un responsabil al Mars pentru Olanda, adăugând că retragerea vizează exclusiv producţia realizată la Veghel (sudul Olandei) şi destinată exportului.

Citeşte şi  10 milioane de batoane de ciocolată celebre, retrase de pe piaţă! Un client a găsit "o mică bucată de plastic"

Iniţial, compania a lansat o retragere de pe piaţă în Germania, pe care în prima fază a extins-o la şapte pieţe europene: Germania, Olanda, Marea Britanie, Belgia, Italia şi Spania.

Potrivit agenţiei de presă DPA, în Germania vor fi retrase de pe piaţă batoanele de ciocolată Mars, Snickers şi Milky Way precum şi bomboanele de ciocolată marca "Celebrations" a căror dată de expirare este cuprinsă între 19 iunie 2016 şi 8 ianuarie 2017.

"Vrem să evităm situaţia în care consumatorii care au cumpărat unul din produsele afectate să le consume', se arată într-un comunicat publicat pe pagina de Internet a subsidiarei germane a Mars. Purtătorul de cuvânt al acestei subisidiare, Roul Hamacher, a precizat că batoanele au fost produse la o fabrică din Olanda iar decizia de retragere de pe piaţă a fost determinată de o plângere venită de la o femeie care a spus că a găsit "o mică bucată de plastic" într-un baton de ciocolată.

Consumatorii care deţin unul din batoanele incriminate sunt invitaţi să contacteze Mars prin telefon sau internet. Mars Inc este un renumit producător de ciocolată dar produce şi alte produse agro-alimentare precum orez şi paste precum şi hrană pentru animale. Fabrica Mars de la Viersen (vestul Germaniei) produce aproximativ 10 milioane de batoane de ciocolată pe zi. (Sursa: Agerpres)

Mars retrage produse şi din România

Mars România a anunţat, marţi, retragerea de pe piaţă a unor loturi din produsele Snickers, Mars, Milky Way şi Celebrations, ca măsură preventivă după ce o bucată de plastic a fost identificată într-un astfel de produs, fabricat în Olanda.

"Până la această dată, MARS a primit o singură reclamaţie de la un consumator, iar în România nu a fost înregistrată nicio reclamaţie", se arată într-un comunicat al companiei, citat de antena3.ro.

Produsele vizate sunt miniaturi 8 g (Snickers, Mars, Milky Way), multipack 4x50 g Snickers şi Mars, respectiv Celebrations 220 g şi 400 g, a informat compania. Produsele care fac obiectul retragerii au fost fabricate în Olanda.

Toate celelalte tipuri de ciocolată distribuite de către Mars România sunt în continuare disponibile pentru achiziţie şi sigure pentru consum, potrivit companiei.

×
Subiecte în articol: mars romania ciocolata