x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Martirul purtător de biruinţă

Martirul purtător de biruinţă

de Roxana Roseti    |    20 Apr 2008   •   00:00
Martirul purtător de biruinţă


Astăzi, în Biserica Ortodoxă Română va fi săvîrşită şi slujba Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, pentru că în acest an sărbătoarea cade în Săptămâna Patimilor.

Laolaltă - Sfîntul Gheorghe, prăznuit de Florii


Astăzi, în Biserica Ortodoxă Română va fi săvîrşită şi slujba Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, pentru că în acest an sărbătoarea cade în Săptămâna Patimilor.

Credincioşii ortodocşi îl vor prăznui pe Sfîntul Gheorghe de Florii şi nu conform calendarului, la 23 aprilie, întrucât sărbătoarea cade, în acest an, în Săptămîna Patimilor, a anunţat Patriarhia Română. “Deoarece anul acesta ziua de sărbătorire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă

(23 aprilie) cade miercuri, în Săptămâna Patimilor, conform rânduielilor liturgice, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a aprobat, la propunerea Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, ca slujba Sfîntului Gheorghe să fie oficiată împreună cu slujba praznicului Intrării Domnului în Ierusalim”, precizează un comunicat al Patriarhiei Române.

 

Martir. Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia, către sfîrşitul secolului al IV-lea. În timpul împăratului roman Diocleţian (284-305), s-a înrolat în armata romană, unde a fost ridicat la rang de ofiţer în garda imperială. În 303, Diocleţian a emis un edict de persecuţie a creştinilor, care a declanşat un imens val de arestări, torturi, crime, toate sub lozinca imperială. Aflat în preajma împăratului, Sfîntul Gheorghe şi-a mărturisit de bună voie credinţa în Hristos. Sfîntul a fost torturat în zadar – bătut cu vine de bou, acoperit cu lespezi de piatră, aruncat în groapa de var: el nu s-a lepădat de credinţă. În cele din urmă, nereuşind să-l facă să renunţe la credinţă, Diocleţian l-a condamnat la moarte prin decapitare, sentinţa fiind executată la 23 aprilie 303.

 

Portret. În Biserica Ortodoxă, Sfîntul Gheorghe este considerat protectorul armatei. Sfîntul a fost patronul militar al Moldovei medievale, portretul său fiind pictat pe steagul lui Ştefan cel Mare. Martirul este celebrat şi de Bisericile Catolică şi Anglicană (sfîntul este patronul Angliei), fiind sărbătorit în Germania, Italia, Anglia, Portugalia şi Spania. Oamenii se roagă la icoana sa pentru a fi feriţi de primejdii şi boli grele. 

În tradiţia populară românească, de Sfîntul Gheorghe este Sîngiorzul, sărbătoare care împarte anul pastoral, împreună cu Sîmedru (26 octombrie) în  două anotimpuri: vară şi iarnă. Se mai celebrează şi Sîmbra sau Măsurişul Oilor, adică primul muls al oilor.

×