x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Maşină a Poliţiei de Frontieră, distrusă cu răngile de către contrabandişti

Maşină a Poliţiei de Frontieră, distrusă cu răngile de către contrabandişti

10 Dec 2018   •   16:28
Maşină a Poliţiei de Frontieră, distrusă cu răngile de către contrabandişti

Grav incident în care a fost implicat un echipaj al Poliţiei de Frontieră Timiş, în timpul operaţiunii de supraveghere a unor suspecţi de contrabandă. Conform informațiilor PRESSALERT.ro, doi polițiști de frontieră erau în misiune cu un Duster, la 00,50, în Giarmata pentru a monitoriza mișcările unor suspecți. La un moment dat, a apărut un Audi din care au coborât mai mulți indivizi înarmați cu răngi, care au atacat mașina. Agenții, care nu erau înarmați, le-au spus atacatorilor că sunt polițiști, dar aceștia i-au atacat, obligându-i să fugă. Toate geamurile mașinii poliţiştilor au fost sparte, după care atacatorii au dispărut. Polițiștii de frontieră au raportat incidentul, iar cei de la Poliția de Frontieră au sunat la 112 să anunțe incidentul.

Există suspiciunea că polițiștii de frontieră au fost atacați în urma unei scurgeri de informații de la Poliția de Frontieră. Poliția Timiș a început o anchetă pentru distrugere. Poliția de Fronteră Timișoara a anunțat că ”săptâmâna trecută, pe timpul desfășurării unei misiune, pe raza județului Timiș, în apropierea localității Giarmată, o autospecială a Inspectoriatului Teriotrial al Poliției de Frontieră Timișoara a fost avariată de două persoane. Echipajul format din polițiști de frontieră nu a fost vătămat, iar în cooperare cu IPJ Timiș cele două persoane au fost identificate. Față de cele două persoane se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere. ITPF se constituie ca parte civilă în vederea recuperării prejudiciului material”
Sursa: Press Alert 

×