x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Corespondentul Jurnalului Naţional din judeţul Gorj şi-a găsit maşina vandalizată

Corespondentul Jurnalului Naţional din judeţul Gorj şi-a găsit maşina vandalizată

27 Noi 2012   •   17:39
Corespondentul Jurnalului Naţional din judeţul Gorj şi-a găsit maşina vandalizată
Gabriela Mladin îi bănuieşte pe susţinătorii PP-DD şi aşteaptă ca Poliţia să o contrazică.
Corespondentul Jurnalului Naţional din judeţul Gorj, Gabriela Mladin, şi-a găsit maşina în parcare plină de vopsea, anvelopele înţepate, valoarea pagubelor ridicându-se la aproximativ 6000 de lei, potrivit primelor estimări. Poliţia locală are deja un cerc de suspecţi.

■ Jurnalul Naţional: Când  s-a întâmplat incidentul?
■ Gabriela Mladin:
În dimineaţa de luni, 26 noiembrie, când am coborât în parcarea blocului în care locuiesc, mi-am găsit autoturismul vandalizat. Era plin de vopsea, de culoare gri-violet, iar anvelopele erau înţepate. Iniţial, doar două roţi erau pe pană, însă imediat ce am pus maşina în mişcare, şi celelalte două anvelope s-au dezumflat. La Service mi-au spus că şi celelalte anvelope au fost înţepate. Din ceea ce spun criminaliştii, vopseaua ar fi fost aruncată cu câteva ore înainte, deci incidentul probabil a avut loc în noaptea de 24 spre 26 noiembrie.

■ Care sunt pagubele suferite de autoturism şi la ce valoare se ridică?

■ Iniţial, am evaluat pagubele la 3.000 de lei, însă cei din service susţin că maşina trebuie revopsită total, iar toate anvelopele schimbate. După ce vor termina cu reparaţiile, serviceul auto va emite o factură. Acela va fi prejudiciul real. Cred că suma va fi dublă faţă de cea pe care o estimasem eu.

■ Ai primit înainte ameninţări? Ai lucrat sau lucrezi la vreo anchetă care să fi deranjat?
■ Nu, în ultima perioadă chiar nu am mai primit ameninţări. Lucrez de aproape 12 ani în presă şi ameninţările făceau parte din activitatea profesională. Erau, însă, doar verbale. Acţiuni de intimidare au mai avut loc. Intervenţii la patronii ziarelor sau televiziunilor locale la care lucram pentru a fi dată afară că am deranjat o anumită persoană importantă din judeţ au mai fost, însă fapte clare, acte de răzbunare ca acum, nu au fost. Ameninţările verbale au venit din partea politicienilor Nicolae Mischie şi Ionel Manţog. Nu lucram la o anchetă jurnalistică, însă, sâmbătă, cu o zi înainte de vandalizarea maşinii şi în duminică în reluare, a fost difuzată o emisiune la Antena 1 Târgu-Jiu în care condamnam, într-un fel, acţiunea pe care a făcut-o o candidată la alegerile parlamentare, din partea PP-DD, Niculina Mocioi, nimeni alta decât administratorul firmei lui Ionel Manţog, că a depus plângere împotriva a doi tineri din partid pentru şantaj, tineri care îşi ceruseră doar dreptul promis. Adică ei au fost cooptaţi în PP-DD şi rugaţi să presteze servicii de afişare (suplimentar şi de distrugerere a afişelor lui Victor Ponta), contra sumei de 150 de lei pe zi. Pentru că nu au fost plătiţi, adică păcăliţi de candidată, tinerii au “ameninţat-o” pe aceasta că va spune USL-ului totul. Candidatat PP-DD a făcut plângere la poliţie pentru şantaj şi tinerii s-au ales şi reţinuţi şi fără bani.

■ Ai avut în ultimul timp vreun conflict, de altă natură decât cea profesională?
■ Nu. Eu cred că nici măcar profesional nu a existat un conflict. Era o opinie a mea ca jurnalist despre o acţiune a unei candidate. Sunt relatări, puncte de vedere, nu există nimic personal. 

■ Care sunt ultimele informatii pe care le ai de la poliţie legat de incident? Există un cerc de suspecţi?
■ Din câte am înţeles există un cerc de suspecţi, pentru că, după ce poliţia a ajuns la faţa locului, vecinii de cartier au venit şi s-au plâns de faptul că au avut şi ei parte de astfel de acţiuni, dar că nu au reclamat de la poliţie aceste fapte. Unui bărbat, de exemplu, i-au fost înţepate toate cauciucurile de la maşină, exact cum mi se întâmplase mie, iar o altă femeie s-a trezit cu ulei de motor pe toate geamurile apartamentului de la parter, după ce ambii au avut discuţii cu susţinătorii lui Dan Diaconescu. Aceştia nu i-ar fi lăsat să pună afişe cu PP-DD pe bloc. Poliţia a mai aflat că în acel cartier locuieşte chiar tatăl candidatei la Parlament despre care şi eu scrisesem şi, mai mult, i-a ameninţat cu astfel de acte de vandalism.

■ Tu bănuieşti pe cineva? Care sunt motivele care te fac să ai aceste bănuieli?

■ Cred că incidentul are legătură cu campania electorală. Ca jurnalist am trecut prin multe campanii electorale, însă ca la aceste alegeri nu a fost niciodată în Gorj. Faptul că pe un colegiu de deputaţi, chiar pe care mă aflu şi eu, candidează din nou Victor Ponta, iar acolo a venit şi Dan Diaconescu, a încins foarte mult spiritele. Nu atât între candidaţi, cât în rândul taberelor de susţinători. Există zilnic provocări, nervi întinşi la maxim, maşini vandalizate. Aceste lucruri nu s-au întâmplat până acum, de aceea cred că o persoană sau mai multe din rândul susţinătorilor PP-DD, cărora Diaconescu le-a dat aripi, mi-a vandalizat maşina. Aştept să mă contrazică anchetatorii!

×
Subiecte în articol: masina vandalizata PP-DD gorj