x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Masterat şi doctorat la Universitatea Bucureşti

Masterat şi doctorat la Universitatea Bucureşti

de Eugenia Mihalcea    |    01 Sep 2009   •   00:00

Universitatea din Bucureşti organizează în această lună admitere pentru studii de masterat şi de doctorat. Pentru masterat există 2.100 de locuri finanţate de la buget, iar la doctorat pentru 390 de locuri, conform instituţiei de învăţământ superior.



Mai exact, pentru admiterea la masterat, Universitatea din Bucureşti oferă 160 de programe de master, toate acreditate de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior. Masteratul are durata de 2-4 semestre şi se încheie cu o disertaţie.

Concursul de admitere se desfăşoară în perioada 16-18 septembrie, iar înscrierea candidaţilor se face în perioada 8-13 septembrie. Rezultatele vor fi afişate în 22 septembrie.
Taxa de înscriere variază între 75 de lei şi 200 de lei, în funcţie de specializarea aleasă.

În ceea ce priveşte admiterea la doctorat, aceasta se va defsăşura în perioada 14-20 septembrie. Înscrierile au început ieri şi se încheie pe 11 septembrie, iar rezultatele vor fi afişate la 23 septembrie. Înscrierile se vor face la Şcolile Doctorale din cadrul fiecărei facultăţi, iar taxa de înscriere variază între 100 şi 300 de lei. 

×
Subiecte în articol: scoala masterat