x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Media - Radio România, nouă identitate vizuală

Media - Radio România, nouă identitate vizuală

de Sebastian S. Eduard    |    03 Iul 2008   •   00:00
Media - Radio România, nouă identitate vizuală

În acest an, în noiembrie, Radio România va împlini o vîrstă rotundă: 80 de ani. Prilej pentru onorabila instituţie să facă un rebranding treptat. Un rebranding care a început în urmă cu trei ani şi care, conform celor spuse de Maria Ţoghină (foto), preşedinte, director general al SRR, va mai continua pe parcursul altor 5-7 ani. Procesul este unul de durată, prin el trecînd şi instituţii precum radioul francez sau BBC (Marea Britanie).

SIGLE NOI. Una dintre etape a fost parcursă chiar ieri, cînd s-a lansat noua identitate vizuală. Astfel, începînd de ieri, Radio România are noi sigle atît pentru corporaţie, cît şi pentru şase dintre posturile sale de radio: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Antena Satelor, Radio România Muzical, Radio România Regional şi Radio România Internaţional. Identitatea vizuală a fost creată pro-bono de grupul McCann Erickson, într-un proces care a durat o jumătate de an. Noua imagine reuneşte într-o formă modernă valorile instituţiei: credibilitate, independenţă, respect faţă de public, creativitate, diversitate, competitivitate şi spirit de echipă.

×
Subiecte în articol: romania radio mass-media radio romania