x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Medicamente - Compensate 90%, in martie

Medicamente - Compensate 90%, in martie

11 Mar 2005   •   00:00

Incepand de luni si pana la data de 4 aprilie, farmaciile elibereaza compensat cu 90% doar medicamentele de pe lista A, iar cele de pe lista B - cu 50%.

Lista A cuprinde 135 de denumiri comune internationale, iar lista B-113, acestea din urma fiind cele mai scumpe. Astfel, aproximativ 70% din farmaciile din Romania vor elibera retete compensate si gratuite pentru ca nu au depasit plafonul stabilit, iar restul vor opri livrarea, intrucat au consumat toti banii pentru anul in curs. Ministrul Sanatatii, Mircea Cinteza, a mai anuntat la sfarsitul intalnirii cu farmacistii, producatorii si distribuitorii de medicamente ca din data de 4 aprilie vor intra in vigoare noile liste de medicamente compensate si gratuite.

Ministrul Mircea Cinteza a mai precizat ca plata datoriilor catre farmacii depinde de "viteza" cu care Parlamentul va aproba legea care permite alocarea respectivelor fonduri. Farmaciile care au consumat deja banii pentru primele doua trimestre ale anului in curs vor putea folosi restul de fonduri alocate pentru a doua jumatate a anului. Ministrul Cinteza este de parere ca banii pentru medicamente nu au fost nici pe departe epuizati, asa cum sustin unii farmacisti, "nici macar pentru jumatate de an, iar acolo unde exista astfel de situatii sunt probleme locale, care tin de respectivii farmacisti". Referindu-se la banii alocati pentru medicamente in acest an, ministrul Cinteza a promis ca din cele 12.000 miliarde de lei se vor utiliza 10.000 miliarde de lei, restul urmand sa se "rostogoleasca ca datorii pe anul 2006". O solutie o constituie recuperarea banilor de la firmele restante la plata contributiei pentru sanatate. (Georgeta Licsandru)

×
Subiecte în articol: observator