x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Medicii, trimişi în linia întâi chiar dacă au boli cronice

Medicii, trimişi în linia întâi chiar dacă au boli cronice

19 Apr 2020   •   20:04
Medicii, trimişi în linia întâi chiar dacă au boli cronice

Managerul Federaţiei Solidaritatea Sanitară spune că medicii care au şi alte boli precum diabet sau boli de inimă ar fi trebuit scoşi din linia întâi.

Sergiu este asistent medical de ATI şi este internat în Spitalul Judeţean din Sibiu din data de 27 martie. A trecut deja până acum prin două seturi de teste care au ieşit pozitive. Asistentul a intrat în contact cu pacienţi cu covid 19 chiar dacă are şi diabet.

„Se pare că la persoanele diabetice virusul rezistă mai mult în corp. Şi al patrulea test a ieşit pozitiv. Mi-e dor de cei de acasă, de familie, de prieteni, dar sperăm să fie bine şi să pot pleca plus . Nu am temperatură, nu tuşesc, pulmonar nu se mai aude nimic, atâta doar că sunt aici închis”, a spus acesta.

Tot diabet zaharat avea şi asistenta în vârstă de 42 de ani din Ţăndărei care a murit săptămâna trecută după ce a fost depistată pozitiv. Lucra tot în prima linie.

Reprezentanţii Federaţiei Solidaritatea Sanitară au prezentat autorităţilor încă de la jumătatea lunii martie o grilă de risc a personalului medical. Medicii şi asistenţii care au şi alte boli, precum cele cardiovasculare, diabet, boli respiratorii cronice, hipertensiune, cancer ar fi trebuit scoşi din linia întâi din cauza riscului crescut de mortalitate, au propus reprezentanţii Federaţiei.

„Ministerul Sănătăţii a greşit enorm din acest punct de vedere. Nu a vrut să ţină cont de această grilă de ierarhizare şi ne vom trezi cu salariaţi aflaţi la risc, din nefericire. Sperăm să fie foarte puţine cazurile de deces. Au ştiut şi nu au vrut ia măsuri”, a spus Viorel Rotilă, manager Federaţia Solidaritatea Sanitară din România.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii susţin că excepţiile trebuie să apară doar în cazuri punctuale.

„Nu trebuie să facem această exceptare decât în cazuri punctuale, care trebuie să facă obiectul unei analize medicale oficiale. Există forme foarte benigne, majoritatea dintre ele, atât de hipertensiune, cât şi de diabet. De exemplu, şi eu sunt diabetic, dar asta nu înseamnă că nu pot să-mi exercit profesia. O măsură globală ar duce la dezorganizarea sistemului de sănătate”, a spus doctorul Horaţiu Modovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Până acum, în România, numărul cadrelor medicale care s-au infectat cu noul coronavirus a ajuns la 1031. Trei dintre acestea au murit.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: coronavirus boli cronice medici