x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Meteo - Crapă pietrele în week-end

Meteo - Crapă pietrele în week-end

de Anca Ardeleanu    |    15 Feb 2008   •   00:00
 Meteo - Crapă pietrele în week-end

Ca urmare a unei mase de aer foarte rece, de origine polară, care va afecta jumătatea de est a continentului, inclusiv România, procesul de răcire anticipat de câteva zile va duce în acest sfârşit de săptămână la un regim termic sub valorile normale ale acestei perioade calendaristice.



Ca urmare a unei mase de aer foarte rece, de origine polară, care va afecta jumătatea de est a continentului, inclusiv România, procesul de răcire anticipat de câteva zile va duce în acest sfârşit de săptămână la un regim termic sub valorile normale ale acestei perioade calendaristice.


"VÅJ". În aceste condiţii, de exemplu, dacă la Bucureşti ar fi trebuit să avem 4-5 grade Celsius, sâmbătă şi duminică nu vom avea o maximă mai mare de 0 grade Celsius. Iar dacă minima ar fi trebuit să se situeze în jurul valorii de – 5 grade Celsius, în acest week-end minimele vor coborî până la – 9 grade în Capitală. Un alt exemplu, spune în continuare specialistul ANM Ortansa Jude, este şi cel din Dobrogea. Astfel, acolo, dimineaţa, în loc să fie 2 grade Celsius, vor fi mâine –12 grade Celsius. Răcirea vremii se va simţi mai pregnant în estul şi centrul ţării, iar în celelalte regiuni vor fi înregistrate cu până la 5 grade mai puţin decât normalul lunii februarie. Scăderea de temperatură va începe de astăzi, iar apogeul îl va atinge sâmbătă şi duminică. Totodată, acest sfârşit de săptămână va fi marcat de intensificări ale vântului, ceea ce în asociere cu procesul de răcire al vremii va crea un disconfort termic. Regiunile ţării noastre în care vântul va avea intensificări mai susţinute vor fi Transilvania, Moldova, Delta Dunării şi Litoralul, dar şi sudul Banatului şi sud-vestul Olteniei. În zona montană este posibil ca viteza vântului să depăşească 100 km/h, iar aceste lucruri pot afecta turismul de week-end. La munte, temperaturile maxime se vor situa sub –12...–14 grade Celsius. De menţionat este faptul că asocierea dintre procesul de răcire accentuată a vremii şi intensificările susţinute ale vântului vor face ca la munte indicele de răcire să înregistreze valori ce ar putea echivala –35 de grade Celsius în termometre.


MAXIME. Iar în Capitală, acolo unde vântul va sufla moderat şi sâmbătă, şi dumincă, se va înregistra o maximă de 0 grade Celsius, indicele de răcire ar putea să echivaleze cu –6 grade Celsius, adică temperatura pe care o va resimţi corpul uman în acest zile, la amiază. Vestea bună este că de luni vântul va slăbi în intensitate, iar vremea se va ameliora şi din punct de vedere al regimului termic.

 

 

Comentariul specialistului:

Pe fondul creşterii presiunii atmosferice, deasupra sud-estului Europei va începe să pătrundă o masă de aer de origine polară, pe o circulaţie de altitudine nordică. În România, aceste condiţii aero-si­nop­tice vor determina intensificări de vânt în prima parte a intervalului şi o răcire a vremii, ce se va re­sim­ţi la început în nordul şi estul ţării, iar sâmbătă şi duminică în toate regiunile. Putem caracteriza vremea ca FRIGUROASå, cu vânt, temperaturi scăzute. Intensificările de vânt vor fi susţinute la munte, dar şi în Moldova, Delta Dunării, pe litoral, iar local şi în Transilvania, Maramureş, Crişana şi Oltenia, ninsorile vor fi neîn­semnate cantitativ şi cu caracter izolat.

• meteorolog Doina Mărăşoiu

 

Azi în ţară:

Bacău 4°C

Baia-Mare 5°C

Braşov 2°C

Buzău 7°C

Cluj-Napoca 4°C

Constanţa 5°C

Craiova 8°C

Deva 5°C

Galaţi 5°C

Iaşi 4°C

Miercurea-Ciuc –1°C

Oradea 6°C

Piteşti 7°C

Sibiu 4°C

Suceava 2°C

Târgu-Mureş 4°C

Timişoara 7°C

 

La munte:

Azi (vineri):

Vremea va intra într-un proces de răcire. Cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse va ninge slab. Vântul va sufla tare, visco­lind zăpada.

Mâine (sâmbătă):

Vremea va continua să se răcească, devenind deosebit de rece. Înnorările vor fi temporare

şi ziua, izolat, va ninge slab. Vântul va sufla tare.

Poimâine (duminică):

Vremea se va menţine deosebit de rece. Cerul va fi temporar no­ros, favorabil ninsorilor slabe. Vân­tul va prezenta intensificări.

 

Bucureşti:

max. 4°C

min. –7°C

Azi (vineri):

Vremea se va răci uşor. Cerul va fi noros, favorabil ninsorii. Vântul va sufla slab şi moderat.

Mâine (sâmbătă):

Vremea va continua să se răcească. Cerul va fi noros, iar ziua vor mai fi condiţii de ninsoare. Vântul va sufla moderat ziua. Maxima: 0°C, iar minima: –9°C.

Poimâine (duminică):

Vremea va fi rece, iar cerul temporar noros. Maxima: 0°C, iar minima: –10°C.

 

×
Subiecte în articol: observator vremea vantul grade celsius racire