x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Metrorex estimează că tronsonul de metrou Râul Doamnei - Eroilor 2 va fi dat în folosinţă la începutul lui 2016

Metrorex estimează că tronsonul de metrou Râul Doamnei - Eroilor 2 va fi dat în folosinţă la începutul lui 2016

20 Aug 2013   •   17:08
Metrorex estimează că tronsonul de metrou Râul Doamnei - Eroilor 2 va fi dat în folosinţă la începutul lui 2016
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Termenul estimat pentru darea în folosinţă a tronsonului de metrou Râul Doamnei - Eroilor 2 este începutul anului 2016, la începutul lunii septembrie a acestui an fiind preconizată pornirea celor două utilaje de executat tunele, se arată într-un comunicat al Metrorex citat de agerpres.ro.

Totodată, compania estimează că, la începutul anului viitor, va finaliza structura staţiilor şi tunelelor pe tronsonul menţionat.

"În perioada imediat următoare (începutul lunii septembrie), se preconizează pornirea celor două utilaje de executat tunele şi se estimează că la începutul anului 2015 structura staţiilor şi tunelelor va fi gata. Urmează lucrările de montare a căii de rulare, cele de automatizări şi finisajele. Termenul preconizat pentru darea în folosinţă a tronsonului Râul Doamnei - Eroilor 2 este începutul anului 2016", se spune în comunicat.

Metrorex precizează că în data de 28 martie 2011, ca urmare emiterii Ordinului de începere a lucrărilor, a demarat execuţia viitoarelor staţii ale Magistralei 5 de metrou "Drumul Taberei - Pantelimon", pe secţiunea Râul Doamnei - Eroilor 2, inclusiv Depoul şi Staţia Valea Ialomiţei.

"Deşi în primul trimestru al anului în curs ritmul lucrărilor a fost ajustat conform prevederilor Legii Bugetului de Stat nr. 5/2013, în urma eforturilor depuse de Metrorex - prin Ministerul Transporturilor s-a obţinut o suplimentare de fonduri - incluzând compania pentru prima data în rândul beneficiarilor Programului Operaţional Sectorial -'Transport' şi reuşindu-se astfel menţinerea lucrărilor într-un ritm susţinut", potrivit comunicatului de presă.

De asemenea, Metrorex precizează în acest moment pe şantierele deschise se lucrează intens, iar stadiul lucrărilor pe staţii se prezintă astfel: staţia Academia Militară , cea mai avansată din punct de vedere al execuţiei, întrucât de aici vor fi lansate cele două utilaje de excavat tunele - TBM-uri, este realizată în proporţie de 75%. Lucrările de bază ce se execută în acest moment sunt: turnarea pereţilor-caseta la primul nivel de la suprafaţă şi pregătirile finale pentru lansarea TBM-urilor (Tunnel Boring Machine).

În cazul staţiei Orizont - realizată în proporţie de 40% - se execută turnarea ultimei porţiuni din planşeul superior urmând să înceapă excavarea sub planşeu pentru execuţia următorului nivel.

La staţia Favorit - realizată în proporţie de 50% - este excavat primul nivel de la suprafaţa - vestibul - şi se toarnă placa peste următorul nivel - peron - urmând ca şi excavarea acestui ultim nivel să înceapă în următoarele săptămâni. Metrorex precizează că activitatea la aceste staţii a fost mai intensă întrucât ele se află pe drumul critic şi de execuţia lor depinde demararea execuţiei tunelelor.

La staţia Tudor Vladimirescu (Drumul Taberei 34) este finalizat planşeul superior şi a început excavarea următorului nivel. La staţia Sergiu Celibidache (Parc Drumul Taberei) se execută incinta de pereţi mulaţi, realizată în proporţie de 40%.

La staţia Romancierilor se execută prima etapă din planşeul superior. La staţia Valea Argeşului (Brâncuşi) se execută planşeul superior - penultima etapă - şi urmează să înceapă excavarea următorului nivel. La staţia Râul Doamnei, se lucrează la incinta de pereţi mulaţi, executată în proporţie de 40% şi la devieri reţele edilitare. La staţia Eroilor 2 se lucrează la devieri de reţele edilitare. La staţia şi Depoul Valea Ialomiţei se lucrează intens pe toate planurile (devieri de reţele edilitare, pereţi mulaţi, montare grinzi prefabricate, turnare planşee, excavări), stadiul fizic fiind situat la 50%.

Potrivit Metrorex, suma alocată pentru anul în curs, până la această dată, a fost în valoare de 250.000.000 lei. Faţă de această suma alocată iniţial, la ultima rectificare bugetară fondurile alocate proiectului Magistrala 5, Drumul Taberei-Pantelimon, Tronsonul Drumul Taberei - Universitate au fost suplimentate cu suma de 250.000.000 lei.

Pentru anul 2014 estimările sumelor, în limitele impuse prin scrisoarea cadru a Ministerului Finanţelor Publice, sunt în valoare de aproximativ 300.000.000 lei.

De asemenea, Metrorex precizează că acest proiect este finanţat din fonduri structurale nerambursabile în cadrul Programului Operational Sectorial -'Transport'.  

×