x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Michael Bloomberg donează 50 de milioane de dolari pentru a încuraja UE să renunţe la industria cărbunelui

Michael Bloomberg donează 50 de milioane de dolari pentru a încuraja UE să renunţe la industria cărbunelui

09 Noi 2017   •   18:17
Michael Bloomberg donează 50 de milioane de dolari pentru a încuraja UE să renunţe la industria cărbunelui

Omul de afaceri american Michael Bloomberg, fost primar al oraşului New York, a făcut o donaţie de 50 de milioane de dolari pentru a sprijini şi a accelera eliminarea treptată a dependenţei de cărbune cu care se confruntă industria energetică din UE, informează DPA. 

Donaţia făcută de fundaţia Bloomberg Philanthropies a fost anunţată joi în cadrul conferinţei pentru climă a ONU (COP23) din oraşul german Bonn. 

"Cărbunele continuă să ucidă aproximativ 20.000 de persoane în UE în fiecare an. Această iniţiativă va ajuta la accelerarea progresului - şi va salva multe vieţi", a declarat Michael Bloomberg într-un comunicat de presă. 

Luna trecută, Michael Bloomberg a anunţat o donaţie de 64 de milioane de dolari în beneficiul campaniei "Beyond Coal" ("Dincolo de cărbune") din Statele Unite, la o zi după ce preşedintele american Donald Trump a anulat un program ecologic guvernamental care fusese demarat în timpul administraţiei Obama. 

Michael Bloomberg deţine şi titlul de Trimis Special pentru Oraşe şi Modificări Climatice din partea Secretarului General al ONU. Magnatul american este aşteptat să participe sâmbătă şi duminică la conferinţele organizate în cadrul COP23.

AGERPRES

×