x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Micile talente au petrecut la Palat

Micile talente au petrecut la Palat

de Irina Munteanu    |    16 Dec 2007   •   00:00
Micile talente au petrecut la Palat
Sursa foto: Christian Silva/

Pentru elevii harnici şi talentaţi din Clubul de Excelenţă Dan Voiculescu, Moş Crăciun a venit ieri la Palatul Copiilor.

Pentru elevii harnici şi talentaţi din Clubul de Excelenţă Dan Voiculescu, Moş Crăciun a venit ieri la Palatul Copiilor.

Intr-un decor din care n-a lipsit bradul impodobit in aşteptarea Sărbătorilor de iarnă, Ionela Năstase, imbrăcată intr-o rochie roşie, a urat bun venit unei săli neincăpătoare pentru copiii, părinţii şi bunicii veniţi la Palatul Copiilor. Spectacolul a avut loc in prezenţa domnului Dan Voiculescu. Ionela i-a mulţumit lui Moş Crăciun că i-a indeplinit dorinţa de a deveni "Crăciuniţă la Palat" şi i-a indemnat pe cei prezenţi să creadă in Moşul.

COLINDE. Primul moment artistic a aparţinut celor mai mici fetiţe din grupul "Arabesque". Imbrăcate in rochiţe roşii şi cu diademe de beteală de aceeaşi culoare, micile balerine au urmat indicaţiile profesoarei lor Anca Roman şi ne-au prezentat o lecţie de balet: "reverence dreapta", "reverence stănga", "braţele jos", "coborăţi braţul drept", "lateral braţul stăng". Fetiţele au amuzat sala incurcănd uneori stănga cu dreapta, au primit aplauze cănd profesoara a rostit: "Mulţumesc, lecţia s-a incheiat!" şi au lăsat locul pe scenă unor copii imbrăcaţi in alb şi albastru, sugestiv pentru numele grupului din care fac parte: "Steluţele Europei". Ei au adus ritmuri de colinde: "Jingle Bells", "Moş Crăciun cu plete dalbe", "Feliz Navidad".

Prezentatoarea l-a invitat apoi in scenă pe Raul Stănescu, elev la Liceul "George Enescu", care a mărturisit că a venit din Prahova la Bucureşti pentru a-şi urma visul, acela de a cănta. Violonistul de 11 ani a interpretat o arie de Strauss şi o compoziţie proprie.

O trupă alcătuită din 22 de copii, indrumaţi de actorul Ovidiu Cuncea, a prezentat o scenetă care a avut drept temă Naşterea lui Iisus. Au mai venit pe scenă "Colindătorii din Maramureş" şi un grup de elevi ai Liceului "George Enescu", premiaţi in 2007 in Italia. La final, toţi copiii au primit cadouri de la Moş Crăciun.

Se distrează şi fac teatru

Clubul de Excelenţă Dan Voiculescu, inaugurat la 3 iunie 2007, este destinat copiilor şi tinerilor in scopul dezvoltării aptitudinilor, talentelor din diferite domenii, prin intermediul unor programe personalizate de pregătire şi un program integrat after school. Din toamna anului 2007, clubul şi-a inceput activitatea cu modulele: educaţie

muzicală, canto, grup vocal, informatică, arte ludice şi arte vizuale (pictură, desen şi fotografie). Trupa de teatru a Clubului de Excelenţă este pregătită de actorul Ovidiu Cuncea, iar pentru infiinţarea ei s-a făcut o selecţie la 8 octombrie 2007. La repetiţii, copiii invaţă tehnici noi de educaţie teatrală şi participă la spectacole de teatru, proză şi poezie.

Ei deprind teatrul ca o joacă. Pentru spectacolul de sămbătă, copiii au descoperit poveştile biblice despre naşterea şi copilăria lui Iisus Hristos şi povestea lui Moş Crăciun.

irina.munteanu@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: observator moş crăciun