x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Micul hacker, sprijinit de catolici

Micul hacker, sprijinit de catolici

de Carmen Plesa    |    12 Noi 2008   •   00:00
Micul hacker, sprijinit de catolici

O importantă congregaţie a anunţat că sprijină iniţiativa de eliberare din închisoare a tânărului olimpic român condamnat pentru fraudă informatică în Italia. Catolicii ar fi de acord chiar să-l primească într-unul din aşezămintele lor. 



Congregaţia "Padri Somaschi" din Como a anunţat că sprijină iniţiativa de transferare în arest domiciliar a lui Bogdan Gabriel Ionescu – 20 de ani (foto), olimpicul român închis în Italia pentru fraudă informatică.

În sprijinul acestei iniţiative a venit şi preotul capelan de la Închisoarea Bassone, unde tânărul îşi ispăşeşte pedeapsa. "Îl primim noi", a anunţat Paolino Diro, responsabilul congregaţiei, citat de "Ciao, Como!". Iniţiativa catolicilor a fost notată ieri şi de jurnaliştii italieni de la Il Giorno. Congregaţia "Padri Somaschi" a anunţat că are suportul credincioşilor pentru ca românul să fie primit în comunitatea de pe lângă Biserica Sfintei Cruci din Como. Catolicii au mai spus că românul pare să regrete greşelile comise şi că speră ca tinerii ceilalţi care locuiesc în aşezămintele finanţate de congregaţie vor avea ce învăţa de la Bogdan, medaliat de nenumărate ori pentru cunoştinţele lui în domeniul informaticii şi matematicii.

Giovanni Milani, preotul capelan de la Închisoarea Bassone, a declarat că l-a urmărit pe Bogdan în ultimele luni şi că îl consideră un caz care merită cu prisosinţă o şansă de recuperare. Transferarea lui Bogdan în arest domiciliar sau graţierea lui este văzută ca "o formă de  valorificare a capacităţilor excepţionale de care dă dovadă tânărul".

Bogdan Gabriel Ionescu, olimpic la informatică şi matematică, a fost arestat în casa părinţilor în decembrie 2007 şi apoi extrădat de justiţia română în Italia. Autorităţile din Peninsulă l-au condamnat la trei ani şi o lună de închisoare, pentru fraudă informatică. Tânărul a clonat site-ul Poştei italiene, ajutând în acest fel o reţea de infractori români să golească o parte din conturile clienţilor.

PRIMUL LA FACULTATE

În urmă cu două săptămâni, Bogdan Gabriel Ionescu a primit o învoire de trei ore de la închisoare ca să dea examen de admitere la Facultatea de Inginerie informatică de la Universitatea din Milano. A obţinut cea mai mare notă din istoria facultăţii, la un test pe care l-a terminat în 20 de minute.

Dacă Bogdan rămâne în închisoare, profesorii de la facultate vor fi nevoiţi să-şi viziteze studentul în perioada examenelor, pentru a-i testa cunoştinţele. Dacă autorităţile italiene acceptă cererea de comutare a pedepsei în arest la domiciliu, Bogdan va avea dreptul să meargă la facultate, iar profesorii vor fi scutiţi de drumuri la penitenciar. IFM Infomaster, una dintre cele mai importante companii de IT din Italia, i-a oferit deja oficial băiatului un contract de muncă.

Bogdan Gabriel Ionescu ar putea fi însă chiar graţiat de preşedintele Giorgio Napolitano. Consulul general al României la Milano, Tiberiu Dinu, i-a cerut preşedintelui italian clemenţă pentru tânărul român, subliniind rezultatele excepţionale obţinute până acum de Bogdan, care poate fi considerat "un patrimoniu internaţional".

×
Subiecte în articol: observator bogdan