x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Miercurea Ciuc / Frig de crapă pietrele

Miercurea Ciuc / Frig de crapă pietrele

de Ovidiu Ciutescu    |    10 Noi 2008   •   00:00

Minus nouă grade Ceslius s-au înregistrat, în noaptea de duminică spre luni, la Miercurea Ciuc.  Temperaturile negative au fost la ele acasă  în toate localităţile din judeţul Harghita, informează Mediafax.



"În jurul orei 1.00 am consemnat minus 9,1 grade Celsius în aer și minus 7,2 grade la sol. A fost cea mai rece noapte de până acum din acest sezon", a declarat, luni, meteorologul Tanko Karoly de la Stația Meteo din Miercurea Ciuc. Temperaturi negative s-au înregistrat în toate localitățile județului Harghita, minimele fiind de minus 8 grade Celsius la Joseni și Toplița, minus 3,4 grade Celsius la Stația Meteo din pasul Bucin și minus 2,6 grade la Odorheiu Secuiesc.

După miezul nopții s-a instalat și ceața, luni dimineață circulându-se în condiții de vizibilitate redusă. Minima absolută a lunii noiembrie în județul Harghita a fost de minus 27,5 grade Celsius în anul 1993, iar maxima absolută a lunii, de 21,8 grade, a fost consemnată în anul 2004.

×
Subiecte în articol: romania grade