x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Miercuri începe evaluarea naţională a elevilor de clasa a VI-a

Miercuri începe evaluarea naţională a elevilor de clasa a VI-a

26 Mai 2014   •   09:24
Miercuri începe evaluarea naţională a elevilor de clasa a VI-a

Evaluarea naţională a elevilor din clasa a IV-a va începe miercuri 28 mai cu proba la limba română şi se va încheia pe 30 mai cu proba la limba maternă pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Elevii de clasa a IV-a vor mai susţine pe 29 mai proba la matematică.

Următoarele evaluări la clasele a II-a vor avea loc între 2-4 iunie şi la clasa a VI-a între 5-6 iunie.

Potrivit ministrului Educaţiei Naţionale Remus Pricopie, evaluările urmăresc să identifice evoluţia de ansamblu a elevilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, pentru a putea oferi date substanţiale care vor permite o analiză a sistemului de învăţământ preuniversitar (pe segmentele menţionate).

Competenţele pe care elevii trebuie deja să le fi acumulat sunt conform nivelului specific vârstei - competenţe de scris-citit, folosirea corectă a limbii române şi a limbii materne, competenţe de comunicare în limba română şi limba maternă, competenţe în domeniul matematicii şi al ştiinţelor naturii, subiectele fiind elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) şi având un nivel mediu de dificultate.

"Testele au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale (tip IEA - PIRLS, pentru clasa a II-a, tip IEA - TIMSS, pentru clasa a IV-a, tip PISA, pentru clasa a VI-a)", preciza ministrul.

Testele elaborate pentru clasa a IV-a vizează evaluarea competenţelor de înţelegere a textului scris în limba română, evaluarea competenţelor de matematică, iar pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, care studiază în limba maternă, se administrează şi un test de evaluare a înţelegerii textului scris în limba maternă.

Testele elaborate pentru clasa a II-a vizează evaluarea competenţelor de scris-citit în limba română, evaluarea competenţelor de matematică, iar testele elaborate pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile clasei a II-a în limba maternă, vizează evaluarea competenţelor de receptare-producere a mesajelor citit-scrise în limba română, evaluarea competenţelor de receptare-producere a mesajelor citit-scrise a mesajelor citite în limba maternă şi evaluarea competenţelor de matematică.

În ceea ce priveşte testele elaborate pentru clasa a VI-a, acestea vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară "Limbă şi comunicare", evaluarea unor competenţe din aria curriculară "Matematică şi ştiinţe ale naturii".

Elevilor aparţinând minorităţilor naţionale, care au urmat cursurile în limba maternă, li se asigură testul care vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară "Matematică şi ştiinţe ale naturii" atât în limba în care au studiat, cât şi în limba română.

Durata alocată rezolvării testelor va fi de 25 de minute pentru fiecare test administrat la clasa a II-a şi 60 de minute pentru fiecare test administrat la clasa a IV-a şi la clasa a VI-a.

Elevilor nu li se vor acorda note sau calificative, iar rezultatele obţinute nu se înregistrează în catalogul clasei.

Totodată, rezultatele individuale nu se afişează şi nu se comunică public. Acestea vor fi valorificate la nivelul unităţii de învăţământ, prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune, precum şi pentru informarea părinţilor ori a reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

×