x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mihai Chiţac află pe 10 martie dacă se întoarce în arest

Mihai Chiţac află pe 10 martie dacă se întoarce în arest

04 Mar 2009   •   00:00
Mihai Chiţac află pe 10 martie dacă se întoarce în arest

Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti (TMTB) a fixat pentru data de 10 martie judecarea cererii de prelungire a întreruperii executării pedepsei de 15 ani de închisoare primite de fostul general Mihai Chiţac pentru reprimarea Revoluţiei de la Timişoara. Pe 29 decembrie 2008, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a hotărât să întrerupă, pe o perioadă de trei luni, executarea pedepsei în cazul lui Chiţac, pentru ca acesta să se opereze.



Conform Agerpres, Mihai Chiţac nu s-a operat, până în prezent, dar a fost supus unor investigaţii medicale. TMTB a stabilit că fostul general Mihai Chiţac nu are voie să părăsească teritoriul României şi trebuie să se prezinte la Poliţia sector 2, atunci când i se va cere acest lucru. Potrivit raportului INML, fostul general Mihai Chiţac ar trebui operat, el suferind de diverse boli. Diagnosticul în cazul generalului Mihai Chiţac este: cardiopatie ischemică cronică; angor de efort şi de repaus; leziuni coronariene trivasculare distale (2000): stenoză 75% ADA distal; stenoză 65% MG II, stenoză 80% IVP - cu indicaţie de intervenţie chirurgicală de revascularizare miocardică.

El mai suferă de hipertensiune arterială esenţială severă grup de risc foarte înalt, stenoză aortică strânsă - cu indicaţie chirurgicală de protezare valvulară, aritmie extraventriculară şi supraventriculară, insuficienţă cardiacă cls II-III NYHA, leziuni aterosclerotice carotidiene minime, diabet zaharat tip 2 incipient, dislipidemie - în tratament, trombocitopenie, adenom prostată - fără indicaţie chirurgicală. Chiţac suferă şi de sechele traumatism (perforant) în "zona inferioară a corneei la ochiul drept, cataractă în evoluţie la ochiul drept şi la ochiul stâng - cataractă incipientă; stare anxios depresivă fond situaţional". Potrivit raportului, patologia cardio-vasculară pe care o prezintă Mihai Chiţac este severă, cu evoluţie imprevizibilă, susceptibilă de complicaţii redutabile, posibil mortale, ce pot apărea indiferent dacă acesta se află sau nu în detenţie, dar în mod sigur în lipsa unei asistenţe medicale de specialitate.

Recomandările terapeutice pentru afecţiunile cardio-vasculare includ şi efectuarea a două intervenţii chirurgicale: de protezare valvulară aortică şi de revascularizare miocardică, care nu se pot realiza în cadrul reţelei sanitare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Pentru efectuarea acestor intervenţii chirurgicale este nevoie în prealabil de efectuarea unei coronarografii, fiind necesară o internare de scurtă durată (5-7 zile) într-o clinică de chirurgie cardio-vasculară, aparţinând Ministerului Sănătăţii. Numai după efectuarea coronarografiei şi a celorlalte investigaţii necesare se poate decide tipul de intervenţie chirurgicală care se impune. Fost ministru de Interne Mihai Chiţac a fost încarcerat, împreună cu fostul ministru al Apărării Victor Atanasie Stănculescu, la Spitalul Penitenciar Jilava. Comisia de individualizare a regimurilor din cadrul acestui spital a stabilit, pentru cei doi, regim închis de executare a pedepsei.

×
Subiecte în articol: romania mihai chitac