x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mihai Necolaiciuc este audiat de procurorii DNA

Mihai Necolaiciuc este audiat de procurorii DNA

27 Apr 2011   •   10:38
Mihai Necolaiciuc este audiat de procurorii DNA
162579-.jpgFostul director CFR Mihai Necolaiciuc este audiat la această oră de procurorii DNA. Necolaiciuc a fost extrădat săptămâna trecută, după şase ani de la dispariţia sa, fiind acuzat de deturnare de fonduri.

Unul dintre cei mai căutaţi români din lume, fostul director al CFR, Mihai Necolaiciuc, acuzat că a prejudiciat statul român cu peste 50 de milioane de euro, a fost adus în ţară, miercurea trecută.

Citeşte şi Necolaiciuc, arestat în trei dosare

Fostul director general al Companiei Naţionale a Căilor Ferate Române (CNCFR) a fost reţinut de FBI în Statele Unite, pentru şedere ilegală, informa, în 18 iunie 2009, Poliţia Română.

Pentru aducerea în ţară a lui Necolaiciuc, o escortă formată din doi poliţişti al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) a plecat, duminică, în Statele Unite ale Americii. Decretul privind predarea fostului director CFR a fost semnat de către secretarul de stat american Hillary Clinton, după ce procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a efectuat o vizită oficială în Statele Unite. O instanţă americană a aprobat, în 2 martie, extrădarea către România a lui Mihai Necolaiciuc, în urma cererilor formulate de autorităţile române în acest sens şi transmise autorităţilor americane în februarie 2008 şi septembrie 2009. (V.M.)


×
Subiecte în articol: necolaiciuc dna cfr mihai necolaiciuc