x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mihai Stănişoară: De la Ciorogârla au fost furate pistoale, pistoale mitralieră şi o puşcă mitralieră

Mihai Stănişoară: De la Ciorogârla au fost furate pistoale, pistoale mitralieră şi o puşcă mitralieră

30 Ian 2009   •   00:00

Ministrul Apărării Mihai Stănişoară a declarat că din depozitul de la unitatea militară de la Ciorogârla au fost furate pistoale, pistoale mitralieră, o puşcă mitralieră, câteva baionete şi câteva binocluri, subliniind că nu a fost furată muniţie.



"Ca tipuri de arme care au dispărut, ele sunt: pistoale, pistoale mitralieră şi o puşcă mitralieră, câteva baionete şi câteva binocluri", a spus Ministrul Stănişoară.

El a explicat firul evenimentelor, precizând că, în momentul imediat următor, după ce a aflat de incidentul de la unitatea din Ciorogârla, s-a deplasat la faţa locului unde s-a asigurat că au fost întreprinse toate măsurile legale şi administrative de gestionare a situaţiei create.

"Astfel, conform procedurilor legale, a fost anunţat parchetul militar şi procurorii au început ancheta pentru a stabili circumstanţele producerii evenimentului şi pentru a identifica pe cei care se fac vinovaţi. Magazia şi zona adiacentă au fost izolate pentru a permite prelevarea de probe", a mai spus Stănişoară, potrivit căruia accesul militarilor în incintă a fost permis abia joi după-amiază.

Ulterior, potrivit ministrului, a fost făcută inventarierea armelor şi s-a constatat dispariţia acestora.

El a subliniat că nu a fost furată niciun fel de muniţie, ceea ce, în opinia sa, înseamnă că este puţin probabil ca aceste arme să fie şi folosite.


Stănişoară l-a destituit pe şeful Statului Major al Forţelor Aeriene
General locotenent Constantin Croitoru are 56 de ani şi ocupa funcţia de şef al Statului Major al Forţelor Aeriene din martie 2007. Anterior, a fost director general al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei.

Au mai fost destituiţi şeful Direcţiei Contrainformaţii şi Siguranţă Militară de la SMFA, lt. Col.Maricel Popa, precum şi ofiţerul de contrainformaţii de la Brigadă, maiorul George Uţă. A fost eliberat din funcţie şi şeful Resurse la SMFA, generalul de Brigadă Costel Tătaru.

De asemenea, a fost eliberat din funcţie şeful Serviciului Poliţie Militară din Statul Major General, colonel Marcu Pleşanu.

Ministrul Stănişoară a anunţat că au mai fost destituiţi cei doi caporali care efectuau serviciul de pază respectiv Cristian Radu şi Nicolae Niţă, comandantul de pază, sergent Marius Tudorache, comandantul de pluton poliţie militară, plt maj. Alexandru Dinu, ofiţerul cu operaţiile din Batalionul tehnic, maior Ionel Cocoşatu, şeful de stat major la Batalion, maior Lucian Popa, comandantul de Batalion lt. col. Cătălin Berheciu.

Totodată, au fost eliberaţi din funcţie şi şeful de operaţii la Brigadă, colonelul Ştefan Dumitrescu, şeful de stat major la Brigadă, colonelul Marian Cocioartă, comandantul de Brigadă, generalul de brigadă Haralambie Oprea.
Mediafax

×
Subiecte în articol: observator şeful