x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mii de români aşteptaţi la Muntele Găina

Mii de români aşteptaţi la Muntele Găina

de Lucian Dobrater    |    20 Iul 2012   •   17:27

Mii de oameni sunt asteptati la acest sfarsit de saptamana la 'Targul de Fete' de pe Muntele Gaina, cea mai cunoscuta si cea mai veche manifestare populara din Transilvania, eveniment desfasurat la o altitudine de aproape 1.470 de metri, pe un platou situat la intretaierea judetelor Alba, Arad si Hunedoara.

La 'Targul de Fete' atestat documentar inca din 1816, a venit, in 1852, chiar imparatul austriac Franz Joseph I, in timpul unei vizite in Transilvania, al carui principe era. Imparatul, aflat in drum spre Sibiu, a fost intampinat de Ioan Axente Sever, dupa cum arata Ion Rusu Abrudeanu in cartea sa 'Motii. Calvarul unui popor eroic, dar nedreptatit'. Cateva decenii mai tarziu, dupa primul razboi mondial, la Targ a fost prezent si primul-ministru Ionel I.C. Bratianu (cel care a condus cinci guverne al Romaniei), pentru vizita acestuia fiind amenajata, pentru prima data, si o tabara de corturi. Lui i-a urmat, in 1924, si regele Ferdinand. Dupa 1990, autoritatile judetene din Alba au recurs la aceeasi metoda, realizand cu ajutorul armatei tabere de corturi militare, in care turistii si invitatii oficiali se puteau caza in cele doua zile ale 'Targului de Fete', desfasurat in cel mai apropiat sfarsit de saptamana de sarbatoarea Sfantului Ilie. Dupa retragerea Armatei din organizarea manifestarii, in urma cu patru ani, numarul corturilor amplasate pe munte a fost redus mult.

Originea 'Targului de fete' de pe Muntele Gaina trebuie cautata in urma cu sute de ani. Istoricii sustin ca aparitia lui s-a datorat necesitatii de comunicare intre oamenii acestor locuri ce traiau in asezarile izolate si risipite din Muntii Apuseni. 'Targul' a facilitat nu numai relatii economice intre locuitorii de pe Vaile Ariesului si Crisurilor, ci si relatii matrimoniale. Astfel se infiripau idile, care, uneori, se finalizau cu cereri in casatorie. Fetele nu se cumparau, ci se luau. Legenda spune ca fetele de maritat veneau pe muntecu carul incarcat cu zestrea lor. Era atat un mare eveniment comercial, cat si un prilej de nedeie populara, cu cantece si petreceri campenesti. Organizat anual in a doua decada a lunii iulie, in preajma sarbatorii de Sfantul Ilie, 'Targul de fete' este astazi doar un prilej de destindere, atat pentru motii din zona, cat si pentru turistii veniti de pretutindeni. Daca, altadata, la targ, motii veneau special pentru a-si cumpara sau schimba diverse produse, cum ar fi donite, cojoace, fluiere, tulnice, tuica, fructe, unelte, acum, acest obicei nu se mai pastreaza. Numarul mesterilor populari care urca pe munte cu aceasta ocazie scade de la an la an, crescand, in schimb, cel al 'comerciantilor de talcioc'. Pe de alta parte, 'Targul de fete' mai pastreaza ceva din traditie, in sensul ca uneori se mai inregistreaza cazuri in care tinerii se cunosc pe munte iar relatia lor este finalizata cu o cerere in casatorie.

Legenda Muntelui Gaina spune ca, pe vremuri, aici, traia intr-un palat o zana, care avea o gaina fermecata ce facea oua de aur. Fiindca isi iubea supusii, zana daruia fiecarei perechi de insuratei cate un ou de aur, pentru a avea casa imbelsugata si multi copii. Insa, intr-o zi, trei moti, imbracati in haine femeiesti, au intrat in palat zicand ca au de vanzare merinde, pacalind astfel paza si reusind sa fure gaina fermecata si un cos plin cu oua de aur. Au iesit pe furis din palat, dar, speriata, gaina a inceput sa cotcodaceasca, alertand paznicii. Acestia au dat alarma sufland din tulnice, iar pe urmele hotilor a pornit o ceata mare de calareti. Tot fugind, hotii au scapat la un moment dat cosul cu oua, ce s-au rostogolit de pe creasta pana in Valea Ariesului, al carui prundis este de atunci presarat cu firisoare de aur. Urmaritorii nu au reusit sa-i prinda pe hoti, acestia ascunzandu-se cu gaina cu tot intr-o pestera adanca. Suparata, zana a poruncit sa se darame palatul, plecand apoi in lumea larga, povesteste istoricul Ioan Basca. La centenarul nasterii lui Avram Iancu, 1 septembrie 1924, sus, pe varful Muntelui Gaina, in prezenta regelui Ferdinand, a fost sfintita o troita de piatra in amintirea 'Craisorului Muntilor', originar din satul cel mai apropiat, Vidra de Sus. In 2001, din initiativa autoritatilor judetene, a fost ridicata alaturi o noua troita, ca semn al pretuirii pentru 'eroii Muntilor Apuseni, stiuti si nestiuti'. In urma cu cinci ani, presedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, a considerat absolut necesara inregistrarea 'Targului de fete' la O.S.I.M., pentru a desemna marca, cu drepturile si obligatiile ce decurg din acest statut, pentru a proteja imaginea, calitatea organizarii si desfasurarii acestei manifestari unice.

Registru al indragostitilor la sarbatoarea de pe Muntele Gaina

Sarbatoarea de pe Muntele Gaina, ce se desfasoara la sfarsitul acestei saptamani, in zilele de sambata si duminica, va cuprinde si un moment deosebit prilejuit de transpunerea scenica a legendei muntelui. In ziua de sambata, pe scena din localitatea Avram Iancu va avea loc etapa finala a Festivalului – Concurs Cultura pentru cultura,festival in cadrul caruia se vor intrece cele mai bune formatii de amatori din judet, castigatoare ale etapelor zonale organizate pana acum. Invitati speciali ai festivalului sunt Cornelia si Lupu Rednic. Seara de sambata va continua cu un spectacol de muzica etno sustinut de trupele Haiducii si Rustic, iar focul de artificii de la ora 22.00 va incheia prima zi de petrecere. Tot sambata seara, de data aceasta pe Mntele Gaina, va avea loc un program dedicat celor tineri. Astfel, de la ora 22.00, pe scena de pe munte, vor concerta trupele Haiducii si Rustic. La ora 23.45 se va aprinde cel mai mare foc din Apuseni – Focul indragostitilor, iar de la ora 24.00 petrecerea va continua tarziu in noapte cu focuri de artificii si discoteca in aer liber.

In cea de-a doua zi a sarbatorii, duminica, toate manifestarile se vor muta pe Muntele Gaina. De la ora 9.30 va avea loc un Te Deum la Crucea Iancului, iar de la ora 10.00 un alai traditional de nunta din comuna Salciua va deschide spectacolul folcloric ce-l are ca invitat special pe Ionut Fulea. Duminica va fi transpusa scenic legenda Muntelui Gaina, potrivit careia, pe munte locuia o craiasa ce avea o gaina care facea oua de aur. Indragostitii care veneau sa-si marturiseasca dragostea in fata Craiesei, primeau de la aceasta cate un ou de aur. Apoi, lotrii au furat cosul cu oua si gaina fermecata. Urmariti fiind, lotrii au scapat cosul cu oua in Aries, care de atunci straceste in soare fiind plin de pulbere de aur, si au ascuns gaina intr-o pestera din Rosia Montana unde si astazi se mai gasesc fragmete de aur din ouale pe care le face gaina.

Indragostitii care vor veni duminica pe munte, vor avea surpriza de a o intalni pe Craiasa. Aceasta, inconjurata de curteni, va sta pe tronul sau si le va oferi bratari cu insemnele targului si oua aurite. Indragostitii vor fi apoi trecuti intr-un registru special, Registrul Indragostitilor, si vor primi un Certificat care sa le ateste dragostea.

×