x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Militarii români din Afghanistan alături de echipa națională

Militarii români din Afghanistan alături de echipa națională

02 Sep 2017   •   11:20
Militarii români din Afghanistan alături de echipa națională

Militarii români din Afganistan au urmărit, vineri seară, pe un ecran amplasat în Baza Militară Aeriană din Kandahar, meciul pe care echipa naţională de fotbal l-a susţinut contra selecţionatei Armeniei, în preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal. 

Cu tricouri cu însemnele României pe ei, militarii au fost alături de echipa lui Christoph Daum, pe care au susţinut-o pe tot parcursul meciului. 

"Suntem români, suntem foarte uniţi şi ţinem cu echipa României, chiar dacă suntem departe de casă", a declarat unul dintre subofiţerii care au susţinut naţionala. 

Un alt militar din Afganistan nu a fost la fel de norocos. La ora începerii meciului, el a fost nevoit să plece în misiune, însă şi-a manifestat speranţa că jucătorii naţionalei nu îl vor dezamăgi. 

"Serviciul e serviciu, trebuie se respectăm programul. Merg în misiune. Toţi suntem români, dar dorim să câştige naţionala. M-aş uita la meci, dar nu am cum. Trebuie să îmi schimb colegul. Noi ne facem datoria noastră, iar ei cu treaba lor. Au şi ei o datorie faţă de ţară. Dacă poartă drapelul, dacă sunt români, trebuie să îşi respecte datoria faţă de ţară, ca şi mine de altfel", a spus subofiţerul de la Batalionul 280 Infanterie Protecţie a Forţei Brave Hearts Focşani. AGERPRES

×