x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mine antipersonal fără încărcătură, în  subsolul unui imobil din București

Mine antipersonal fără încărcătură, în  subsolul unui imobil din București

06 Mar 2020   •   21:50
Mine antipersonal fără încărcătură, în  subsolul unui imobil din București

Polițiștii au găsit, la subsolul imobilului în renovare, din Capitală, unde au fost chemați prin apel la 112, mine antipersonal. Acestea nu aveau încărcătură explozibilă, precizează Poliția Capitalei.

Potrivit unei informări transmise de Poliția Capitalei, în urma verificărilor s-a stabilit că, dispozitive găsite în subsolul imobilului în urma unor lucrări de reabilitare sunt mine antipersonal fără încărcatură explozibilă

„Sunt folosite pentru exerciții specifice. Minele au fost ridicate de specialiștii Serviciului Pirotehnic, iar polițiștii Secției 1 vor continua verificările pentru stabilirea împrejurărilor în care aceste dispozitive au ajuns la respectiva adresă”, anunță Poliția Capitalei.

Un bărbat a anunţat, vineri seara, prin apel la 112, că într-o clădire din Capitală sunt mai multe dispozitive explozibile. Poliţia Capitalei a restricționat traficul în zonă și se fac verificări.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: mine antipersonal