x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Minerii blocaţi în subteran au renunţat la protest după 36 de ore

Minerii blocaţi în subteran au renunţat la protest după 36 de ore

20 Iul 2013   •   09:18
Minerii blocaţi în subteran au renunţat la protest după 36 de ore

Minerii blocaţi în subteran în minele din Valea Jiului au renunţat la protest, vineri seară, după ce le-a fost prezentat contractul semnat între SNIMVJ şi CEH, potrivit căruia societatea va putea vinde cărbune până la sfârşitul anului la preţul stabilit prin algoritmul impus de legislaţia europeană.
   
Potrivit preşedintelui Sindicatului "Huila", Domokos Laszlo, cei aproximativ o mie de mineri de la cele trei unităţi din Valea Jiului - Petrila, Paroşeni şi Uricani - au renunţat la protest şi au ieşit la suprafaţă.

El a spus că noul director al Societăţii Naţionale Închideri Mine Valea Jiului, Aurel Anghel, le-a prezentat ortacilor contractul prin care societatea va putea vinde cărbune până la sfârşitul anului, fiind vorba despre 220.000 de tone, iar preţul cu care se va face livrarea este cel stabilit prin algoritmul impus de legislaţia europeană.

×