x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mini-vacanţă mai puţin însângerată decât în 2013 pe şoselele din ţară

Mini-vacanţă mai puţin însângerată decât în 2013 pe şoselele din ţară

03 Mai 2014   •   14:11
Mini-vacanţă mai puţin însângerată decât în 2013 pe şoselele din ţară

Numărul accidentelor rutiere în data de 2 mai a fost mai mic decât anul trecut în aceeaşi perioadă, conform unui comunicat de presă al IGPR citat de Agerpres.

"Poliţia Română continuă acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi salvarea de vieţi. şi ieri s-au produs mai puţine accidente rutiere, soldate cu mai puţine persoane rănite grav şi mai puţini morţi. La data de 2 mai, a continuat trendul descendent al producerii de accidente grave. Astfel, la nivel naţional, s-au produs 17 accidente rutiere grave, cu 3 mai puţine ca în 2013, soldate cu 16 răniţi grav, cu doi mai puţin, şi două persoane decedate, cu una mai puţin ca anul trecut", se arată în comunicat.

Un număr de 1.600 de poliţişti de la rutieră, sprijiniţi de poliţişti de la ordine publică, acţionează în perioada minivacanţei de 1 Mai, zilnic, pentru un trafic rutier în siguranţă şi salvarea de vieţi. Poliţiştii folosesc peste 400 de aparate radar.

"În cursul zilei de ieri, cea mai mare viteză înregistrată de aparatul radar a fost de 214 km/h. Tânărul de 23 de ani, care a fost surprins conducând cu viteză, pe Autostrada Soarelui, a fost sancţionat contravenţional şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 3 luni", se arată în comunicat.

Principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave sunt viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de trafic, atenţionează IGPR.

×
Subiecte în articol: accidente igpr morti raniti