x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică structura viitorului an şcolar. Vezi care sunt noutăţile

Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică structura viitorului an şcolar. Vezi care sunt noutăţile

24 Mai 2013   •   18:15
Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică structura viitorului an şcolar. Vezi care sunt noutăţile
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat vineri în dezbatere publica proiectul de ordin de ministru privind structura anului şcolar 2013-2014.

Documentul, care se va afla în dezbatere publică până la sfârşitul lunii mai, urmează să fie aprobat de ministrul Remus Pricopie pe data de 1 iunie, conform site-ului oficial al ministerului, edu.ro.

Una dintre noutăţi este împărţirea în mod aproximativ egal a celor două semestre, în scopul obţinerii unui echilbru între timpul alocat studiului şi cel desicat asimilării învăţării şi perioadei de odihnă. De asemenea, în premieră, elevii vor avea liberă şi a treia zi de Paşte, respectiv marţi 22 aprilie 2014.

Cursurile anului şcolar 2013-2014 vor debuta la 16 septembrie şi se vor încheia la 20 iunie. În perioada 2-10 noiembrie, elevii din învăţământul primar şi copiii din învăţământul preşcolar vor avea o primă săptămână de vacanţă.

Vacanţa de iarnă este programată în intervalul 21 decembrie - 5 ianuarie, cursurile primului semestru, care se vor relua pe 6 ianuarie, urmând a se încheia pe 31 ianuarie.

Va urma vacanţa intersemestrială, 1-9 februarie, urmată de cursurile semestrului doi, 10 februarie-11 aprilie. Vacanţa de primăvară va dura 12 zile, incluzând şi sărbătorile pascale. Semestrul al doilea se va relua pe 24 aprile şi se va încheia la 20 iunie.

Anul şcolar 2013-2014 are 36 de săptămâni, însumând 176 de zile lucrătoare. Excepţie vor face clasele terminale din învăţământul liceal, care vor parcurge doar 33 de săptămâni, dar şi clasa a VIII-a, cu 35 de săptămâni.

×